Înscrie-te la turul ghidat Un-hidden și descoperă street art prin București

0

Explorează Bucureștiul prin intermediul artei din spații publice. Hai să vedem ce exprimă artiștii locali și internaționali pe străzile și zidurile orașului și să le punem în contextul istoric și social.

Află poveștile celor mai noi lucrări de street art din București și a locurilor uitate de timp dar a căror poveste poate continua prin artă și implicare civică. Un tur ghidat diferit, găzduit de Open Doors – Travel Outside the Box în cadrul programului Un-hidden Romania, despre cum trecutul are un viitor, prin fapte și decizii din prezent. Fii alături de noi în turul pietonal care deschide subiectul și apetitul de căutare urbană continuă, schimbând perspectiva.

 

Acesta este un tur interactiv, așa că pregătește-te să întâlnești noi prieteni și să-ți exprimi gândurile. Hai cu noi în această călătorie unică pentru a descoperi partea autentică a orașului și pentru a face câteva fotografii minunate de călătorie, cu povești care nu se regăsesc în ghiduri de călătorii!

Tur ghidat Un-hidden street art în București

Data: 14 Mai 2022, de la 17:00 

Durata: 2-3 ore

Cost: gratuit

Rezervă-ți locul aici, cu minimum o zi înainte de tur. Folosește o adresă de e-mail și telefon valide, pentru a primi confirmarea și informații despre locul de întâlnire.

Informații practice: 

Ar fi bine să ai apă, un produs de dezinfectare pentru mâini și să porți încălțăminte confortabilă.

Va fi necesară o călătorie cu autobuzul pentru care fiecare participant este responsabil să achite.

Turul acoperă doar spațiile publice în aer liber.

Un-hidden Romania este un program multianual de regenerare urbană imaginat ca serie de intervenții artistice care au ca scop umanizarea spațiilor publice din țară, și promovarea explorării acestora prin artă. https://un-hidden.ro

Programul cultural este produs de Save or Cancel (Cristina Popa, Andrei Racovițan) prin feeder.ro și co-finanțat de AFCN.

Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Muzeul Național de Artă Contemporană (București), Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (București)Lente (București), Amural (Brașov), Colegiul Național de Arte Regina Maria (Constanța), Asociația Artipic (Iași)

Parteneri media: Igloo, Zeppelin, The Institute, IQads, Revista Atelierul, Zile și Nopți, La pas prin Brașov, Litera 9, Romania Pozitivă, Book Hub, Teen Press, Revista Golan

Despre Save or Cancel

Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.

Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte de arhitectură, culturale și editoriale.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.