În perioada 15-17 noiembrie 2024, Palatul Parlamentului din București va găzdui cea de-a 16-a Conferință Națională de Psihodramă

by Echipa RomaniaPozitiva

CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE PSIHODRAMĂ: „PACEA. PUNȚI PSIHODRAMATICE SPRE RECONECTARE”

În perioada 15-17 noiembrie 2024, Palatul Parlamentului din București va găzdui cea de-a 16-a Conferință Națională de Psihodramă, organizată de Asociația Română de Psihodramă Clasică (ARPsic) și Societatea de Psihodramă JL Moreno (SPJLM). Evenimentul, desfășurat sub tema „Pacea. Punți psihodramatice spre reconectare” se adresează profesioniștilor din toate domeniile în care relațiile umane sunt în prim plan – psihologie, educație, sănătate, artă, asistență socială, training, coaching etc. 

Evenimentul vizează reconectarea și (re)construirea păcii interioare și relaționale prin psihodramă. Psihodrama este recunoscută pentru capacitatea sa de a susține reconstrucția relațiilor interpersonale și crearea unui spațiu de siguranță pentru vindecare și regăsire a păcii interioare. 

Participanții vor avea oportunitatea de a interacționa cu 22 coordonatori naționali și internaționali și de a participa la 11 workshop-uri și 6 lucrări științifice, pentru care vor primi 17 credite COPSI. Prin varietatea de prelegeri și ateliere practice, evenimentul va aduce plus valoare tuturor celor care activează în profesii de suport și interacționează direct cu oameni în diferite contexte. Participanții își vor îmbogăți perspectiva profesională și vor descoperi instrumente și tehnici care îi vor ajuta să creeze spații de reconectare autentică, atât în munca terapeutică, cât și în alte interacțiuni interpersonale. 

“Participanții vor avea acces la activități practice, sesiuni de networking și schimb de experiență, toate menite să ofere aplicabilitate practică. Aceștia vor explora modalități de a crea punți psihodramatice care să ajute la consolidarea sentimentului de pace și înțelegere, atât pe plan profesional, cât și comunitar.” , declară Angela Ionescu, președinte al Asociației ARPsic. 

Înscrierea și participarea la eveniment se fac accesând site-ul oficial al Conferinței: https://arpsic-evenimente.ro sau site-ul Asociației Române de Psihodramă Clasică: https://psihodramaclasica.ro/, unde sunt disponibile informații detaliate privind agenda conferinței, lista speakerilor și temele dezbătute. 

Datele statistice arată o creștere semnificativă a problemelor de sănătate mintală și a conflictelor

sociale în ultimii ani. Această conferință răspunde unei nevoi acute în societatea de astăzi, marcată de stres, alienare și conflicte interpersonale. Participarea la conferință oferă specialiștilor instrumente esențiale pentru a sprijini reconectarea autentică și gestionarea conflictelor, contribuind la bunăstarea mentală și socială. Cunoștințele și tehnicile dobândite aici îi vor ajuta să faciliteze pacea interioară și relațională în comunitățile în care activează, fie ele sociale, culturale sau psihologice. 

Asociația Română de Psihodramă Clasică (ARPsic) este o organizație de referință în promovarea și dezvoltarea Psihodramei în România. Prin evenimente, conferințe și cursuri de formare, ARPsic contribuie activ la creșterea gradului de conștientizare și la accesul comunității la cele mai noi tehnici și abordări în psihoterapie și sănătate mentală.

You may also like

Leave a Comment