Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Horațiu Mălăele pregătește publicului spectator o nouă doză de râs – „Ediție Specială Munctiorească”, pe 23 august, la Grădina de Vară Herăstrău

0

Cu ironie, profunzime și umor, artiștii Horațiu Mălăele, Bogdan Mălăele și Radu Captari invită publicul bucureștean pe 23 august, la Grădina de Vară Herăstrău, începând cu ora 20:00, la spectacolul „Ediție Specială Muncitorească”.

Ziua Națională” din „Epoca de Aur”, pe care românii o sărbătoreau cu mult fast prin parade și demonstraţii ale oamenilor muncii, cântece pioniereşti, marşuri militare sau spectacole omagiale, este pusă sub semnul unei veritabile parodii la adresa comunismului sau a oricărei forme de totalitarism din viața noastră.

Maestrul Horațiu Mălăele va face o nouă demonstrație de virtuozitate alături de fiul său, Bogdan Mălăele și de muzicianul Radu Captari. Artiștii abordează în spectacol teme variate dintr-o perspectivă satirică, presărate cu momente de improvizație, dialoguri sau monologuri surprinzătoare, intersectate cu melodii și refrene comuniste ale căror mesaje au rămas încă vii.

Pe scurt, un act artistic ce va dovedi, promit organizatorii, că nu poți să nu îl iubești pe Horațiu Mălăele atunci când metamorfozele scenice comunică simple adevăruri.

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online de pe Ticketnet.ro, Eventim.ro, Iabilet.ro, Bilet.ro, Mystage.ro și Entertix.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.