Fundația Globalworth sustine excelența academică si sprijină 10 elevi ai Liceului Internațional IOANID

0

Fundația Globalworth susține excelența academică printr-un parteneriat cu Liceul Internațional IOANID și acordă 10 burse de excelență unor elevi cu rezultate deosebite, cu scopul de a le oferi o experiență educațională la standarde înalte și de a pregăti generațiile tinere pentru provocările viitorului.

Bursele le vor permite elevilor să urmeze cursurile Liceului Internațional IOANID, instituție care va asigura dezvoltarea individuală a bursierilor. Serviciile cuprind materiile standard, dar și manualele și auxiliarele școlare, consumabilele necesare desfășurării activității și cele trei mese zilnice. Din programul liceenilor fac parte ore de consiliere și ateliere de educație financiară și ore de dezbatere. Bursele de Excelență Globalworth acoperă un program de școlarizare bazat pe programa în limba română, împreună cu un sistem intensiv de limba engleză desfășurat în șapte ore pe săptămâna.

Niciodată nu mi-aș fi imaginat că o să ajung aici, la Liceul Internațional IOANID. Primii opt ani i-am petrecut intr-o școală de stat și eram sigură că voi continua pe același drum. Însă azi pot spune cu mâna pe inimă că sunt încântată de vibe-ul din liceu. Orele decurg foarte frumos, sunt interactive și extrem de plăcute și interesante. Abordarea profesorilor este diferită. Sunt calmi și întelegători, mereu în mijlocul nostru. Eram obișnuită cu mulți copii în clasă și cu agitație permanentă și am fost surprinsă când am observat că aici es liniște, deși sunt mulți elevi în școală. Aici, nu îmi plac doar profesorii și colegii, îmi place mult și clădirea în care am început viața de liceană. Are o arhitectură deosebită și este foarte primitoare”, a povestit Alessia, clasa a X-a, beneficiar al Bursei de Excelență Globalworth.

În acest moment, proiectul cuprinde un total de 14 elevi, dintre care 10 elevi sunt susținuți de Fundația Globalworth, iar 4 elevi sunt susținuți de Liceul Internațional IOANID. Bugetul total acordat de Fundația Globalworth este de 329.745 euro.

Bursele de excelență Globalworth sunt o inițiativă specială pentru noi, unul din puținele proiecte care întrunesc în același timp toți cei trei piloni ai Fundației Globalworth. Reușim, prin intremediul lui, să ajutăm 10 oameni deosebiți să pătrundă în cadrul Liceul Internațional IOANID, care le oferă elevilor servicii educaționale de înaltă calitate ce integrează cele mai noi tehnologii, lucru atât de necesar pentru tinerii din generația Z. Am urmărit cu drag implicarea deosebită și abordarea interactivă a profesorilor din liceu și avem încredere că aceștia îi vor ghida pe copii cu grijă și pricepere în drumul către excelența academică”, a declarat Georgiana Iliescu, Director Executiv, Fundația Globalworth.

Fundația Globalworth susține dezvoltarea comunității din România, prin implementarea și finanțarea unor proiecte axate pe trei piloni centrali: oameni, locuri și tehnologie. În acest sens, Fundația a susținut, încă de la înființarea sa în 2018, o serie de proiecte cu impact puternic asupra comunității locale, încheind parteneriate cu numeroase asociații non-guvernamentale.

Despre Fundația Globalworth

Fundația Globalworth a fost înființată în 2018 de Globalworth, liderul pieței de clădiri de birouri din România și Polonia, și este o entitate non-profit, fiind independentă de activitățile comerciale ale grupului. Fundația are ca misiune dezvoltarea de proiecte pe trei piloni principali: oameni, locuri și tehnologie.

Pornind de la ideea că viitorul oricărei societăți este reprezentat de generațiile tinere, fundația se concentrează pe grija pentru oameni, care poate fi susținută prin programe de educație și prin proiecte care le pot îmbunătăți acestora accesul la servicii medicale de calitate, indiferent de categoria socială din care fac parte. La fel de importante sunt și inițiativele care au ca scop construirea de locuri și dezvoltarea de comunități urbane în care oamenii se pot întâlni, pot interacționa și pot găsi împreună soluții care îi ajută pe cei cu nevoi speciale. În completarea acestora, Fundația Globalworth crede în impactul pozitiv al proiectelor care integrează tehnologia, precum incubatoarele dedicate tinerilor și susține finanțarea inovațiilor care, printre altele, pot aduce oamenii împreună.

Despre Liceul International IOANID

Liceul Internațional IOANID a fost înființat în 2018, fiind o instituție liceală în care abordarea educațională este una diferită, centrală pe nevoile reale ale adolescentului de astăzi. Obiectivul său principal îl reprezintă crearea unor experiențe de învățare care să atragă elevii. Predarea este una de tip interactiv, expunând participanții la experiențe de învățare, ateliere practice, fără a-i supune la clasicele fișe de lucru repetitive. Fiecare spațiu de studiu se transformă într-un laborator care conduce elevii în mijlocul materiei predate prin intermediul tehnologiei: proiectoare, table interactive, mobilier modular și materiale de lucru cât mai practice. Astfel, elevii sunt familiarizați cu noțiunile fiecărei materii din programă, fără a omite însă și dezvoltarea personală a acestora, având în vedere că se află în stadiul în care își conturează personalitatea și încep să se orienteze din punct de vedere professional. Misiunea IOANID este aceea de a stimula liceenii, echilibrandu-i și pregătindu-i ca viitori adulți într-o instituție în care procesul static tradițional este dinamic și captivant.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.