Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Festival de artă dedicat patrimoniului invizibil

0

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, organizează, în cadrul proiectului CultPlatform_21 – Creative Spaces of the 21st Century, Festivalul de Artă dedicat patrimoniului invizibil. Evenimentul va avea loc în perioada 18-20 iunie, la Centrul Cultural POINT (Strada General Eremia Grigorescu 10) din București.

Festivalul are ca tematică Patrimoniul invizibil (scufundat/distrus/pierdut în uitare), recuperarea și reinterpretarea acestuia cu ajutorul expresiilor artistice contemporane și a noilor tehnologii. În acest sens, Cetatea Ada Kaleh de la Drobeta-Turnu Severin și a ei poveste emoționantă va constitui un prilej de reflecție pentru tinerii artiști invitați la eveniment, precum și un caz concret de analiză a modalităților prin care arta contemporană și noile tehnologii pot contribui la valorificarea culturală și turistică a patrimoniului cultural.

Evenimentul se adresează în mod deosebit tinerilor artiști, reunind totodată specialiști din domenii diverse precum artă, urbanism, patrimoniu cultural și turistic, scenografie, animație sau realitate virtuală.

Festivalul de Artă va include o serie variată de activități: prezentări multimedia, discuții pe tematica festivalului, vizite ghidate la Podul Anghel Saligny și Cetatea Carsium din Hârșova, o expoziție de fotografie, ateliere creative, proiecţii de filme și altele.

Persoanele care doresc să participe la eveniment pot transmite un scurt mesaj de exprimare a interesului la adresa de email: madalina.petre@avangarde-events.ro. Participanții vor fi selectați ținând seama de concordanța profilului acestora cu tematica festivalului.

Despre proiect

CultPlatform_21 este implementat în parteneriat cu 19 organizații din 8 state europene și este finanțat prin Programul Transnațional Dunărea. Mai multe detalii despre proiect se regăsesc aici: http://www.interreg-danube.eu/approved-projects/cultplatform-21

Project co-funded by the European Union funds (ERDF and IPA)

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.