Concertul „Rock Loves Chopin” susţinut de orchestra Stołeczna Estrada (Varşovia) în cadrul Zilelor Bucurestiului, 18 septembrie 2010, ora 21.00, Piata Constituţiei. Intrarea este liberă.
Aniversarea celor 200 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Fryderyk Chopin a presupus şi presupune un an dinamic, plin de concerte, competiţii, festivaluri etc.Anul 2010 a fost declarat de UNESCO „Anul Fryderyk Chopin”. Polonia şi întreaga lume îi vor aduce un omagiu celebrului compozitor prin evenimente organizate pe tot parcursul anului, sub patronajul unor Comitete de Onoare instituite în ţări reprezentând toate continentele, potrivit Institutului Polonez.
Proiectul Rock Loves Chopin presupune un “featuring” al celor mai celebre lucrări ale compozitorului într-o interpretare rock (atât rock clasic, cât şi contemporan).
După concerte susţinute la Chicago, Paris, Berlin, Cairo (chiar lângă piramidele din Ghiza) sau la Expoziţia Mondială din Shanghai, Rock Loves Chopin ajunge şi la Bucureşti.
Un concert inedit, în care muzica celui mai celebru compozitor clasic polonez este interpretată de cei mai celebri interpreţi de rock contemporani din Polonia.
Mai multe informatii pe arcub.ro