Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Cărturești și Veranda Mall transformă parcarea subterană a mall-ului într-o invitație la lectură

0

Cărturești și Veranda Mall colaborează pentru a promova lectura în rândul bucureștenilor. Începând cu 5 aprilie, atât centrul comercial, cât și parcarea subterană vor fi transformate în cel mai nou loc de lectură urban.

Parcarea subterană a centrului comercial, transformată cu ajutorul titlurilor celebre

Inițiativa face parte din activitățile de promovare a cititului realizate de librăriile Cărturești în fiecare an cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, sărbătorită pe 23 aprilie. Anul acesta, în colaborare exclusivă cu Veranda Mall, Cărturești transformă parcarea subterană a centrului comercial într-o invitație la lectură. Locurile de parcare au fost redenumite după titlurile unor cărți clasice, îndrăgite de foarte mulți cititori, precum: Lolita, de Vladimir Nabokov, Emma, de Jane Austen, Marele Gatsby, F. Scott Fitzgerald, Anna Karenina, de Lev Tolstoi sau Doctor Jivago, de Boris Pasternak.

Prin această inițiativă, Cărturești oferă vizitatorilor Veranda Mall ocazia de a cumpăra diverse cărți la preț redus. Pentru a beneficia de discount, aceștia sunt invitați să fotografieze stâlpul cu titlul pe care doresc să îl citească și să prezinte poza librarilor din Cărturești Veranda Mall.

Campania celebrează bucuria lecturii și starea de bine pe care o oferă cărțile

Clienții Veranda Mall vor întâlni prin spațiul comercial citate din cărți celebre care au scopul de a transmite starea de bine resimțită în timpul lecturilor. Transformarea parcării subterane completează conceptul campaniei, prin care orașul devine sală de lectură, iar librăria, anticamera culturală a spațiului urban.

Anul trecut a adus multe schimbări în viețile noastre, am pierdut multe dintre lucrurile dragi de până atunci, dar ne-a ajutat și să redescoperim sau să întărim obiceiurile bune cum ar fi lectura. Ne-am bucurat că partenerilor noștri de la Veranda Mall le-a plăcut ideea campaniei, le mulțumim că ni s-au alăturat în acest demers și ne-au ajutat să transformăm un loc utilitar din oraș, cum ar fi o parcare, într-o invitație la lectură”, a declarat Iulia Teliban, Marketing Manager Cărturești.

Cărturești și Veranda Mall promovează bucuria lecturii în cartierul Obor

Campania vine în continuarea demersului Cărturești de a duce cartea în viața de zi cu zi, dar și al Veranda Mall de a se implica activ în dezvoltarea comunității din cartierul Obor.

La deschiderea Veranda Mall, timp de o săptămână, Cărturești a ieșit cu o tarabă în piața Obor, unde a vândut cărți, în compania vânzătorilor de fructe și legume.

Într-o perioadă plină de provocări pentru noi toți, prietenii și partenerii de la Cărturești au venit către noi cu o inițiativă de a transforma un spațiu căruia puțini oameni îi acordă atenție, într-un loc viu și plin de imaginație. Credem că anul 2020 i-a ajutat pe mulți să redescopere lectura și vrem să îi ajutăm pe partenerii de la Cărturești să ducă mai departe acest obicei, oferindu-le tot suportul necesar în demersurile creative și inedite pe care le-au arătat de-a lungul timpului”, a declarat Oana Boiangiu, Senior Marketing Coordinator Veranda Mall.

Perioada de desfășurare a campaniei de promovare a lecturii în Veranda Mall este 5 aprilie – 5 iunie 2021.

Despre Cărturești

Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 38 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.

Despre Veranda Mall:

Veranda Mall este primul centru comercial de proximitate din București, dezvoltat de Professional Imo Partners S.A. (fosta Prodplast Imobiliare S.A.), în zona Obor, inaugurat pe 27 octombrie 2016. Proiectul are o suprafață totală de aproape 30.000 de metri pătrați, incluzând spații comerciale, restaurante, cafenele și o zonă verde de 15.000 mp.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.