ASTROFEST 2019 by Știință&Tehnică

0

ASTROFEST 2019 by Știință&Tehnică

25 mai, ora 17.00, ParkLake

Intrarea este liberă!

Asociația Science&Technology vă invită la ParkLake Shopping Center, pe 25 mai, începând cu ora 17:00, la cel mai important festival dedicat astronomiei și spațiului – ASTROFEST2019 by Știință&Tehnică. În cadrul evenimentului, participanții vor putea testa telescoapele aduse pentru observații astronomice, vor experimenta zborul cu modulul Eagle în realitate virtuală sau vor putea viziona expoziții și participa la ateliere. Evenimentul este organizat de revista Știință&Tehnică, cu sprijinul Primăriei Municipiului București și al Centrului ARCUB.

Activități pentru toate vârstele

Toți participanții, indiferent de vârstă, sunt invitați să se bucure de experiențele inedite pregătite cu ocazia ASTROFEST 2019. Douăzeci de telescoape vor fi îndreptate către obiecte cerești cunoscute sau mai puțin știute de publicul larg. Observațiile astronomice încep chiar de la ora 17:00, iar odată cu lăsarea întunericului, veți putea admira astrele, ghidați de astronomi profesioniști.

Diverse expoziții vor completa evenimentul. Publicul va putea, astfel, să se bucure de informații deosebit de interesante despre Terra prin intermediul imaginilor și a unei machete uriașe, în timp ce expoziția de telescoape va răspunde cu siguranță multor curiozități referitoare la cum funcționează și cum se utilizează acestea din urmă. De asemenea, vor avea loc demonstrații cu comandă wireless ale telescopului MEADE LX850, complet automatizat și pregătit de astrofotografie.

Publicul va putea testa o experiență unică în realitatea virtuală. Simularea în VR începe cu decolarea navetei Apollo 11 și urmărește toate etapele zborului. Pentru cei care n-au experimentat realitatea virtuală până acum, zborul cu modulul Eagle va fi cu siguranță memorabil, cu atât mai mult cu cât vor putea spune la final că au pus piciorul pe lună odată cu Neil Armstrong!

De la ASTROFEST 2019 by Știință&Tehnică nu vor lipsi, desigur, nici experimentele științifice. În prim plan va fi Atelierul de astronomie, dezvoltat special pentru a fi pe înțelesul tuturor, însă multe alte experimente așteaptă să fie descoperite la eveniment.

Întâlnire cu Dorin Dumitru Prunariu și spectacole pe scenă

Se împlinesc 38 de ani de la marea aventură spațială românească – misiunea Soyuz 40. Despre aceasta, dar și despre multe altele va povesti la ASTROFEST2019 by Știință&Tehnică singurul cosmonaut român – Dorin Dumitru Prunariu. Împreună cu acesta, va urca pe scenă și jurnalistul Alexandru Mironov. Cei doi vor discuta despre ce ne rezervă viitorul în spațiu, despre perspectiva mutării pe alte planete și despre zborul cosmic.

ASTROFEST 2019 by Știință&Tehnică va cuprinde și spectacole pentru copii, un concurs de cunoștințe de astronomie pentru cei mici, prezentări de roboți și imprimante 3D, o întâlnire cu animatorii celei mai premiate platforme educaționale din România – www.kidibot.ro și multe jocuri interactive.
La toate activitățile
intrarea este liberă. 

Mai multe detalii despre AstroFest2019 by Știință&Tehnică și programul complet găsiți pe pagina de facebook a revistei Știință&Tehnică: https://www.facebook.com/events/279258979685920/ dar și pe site-urile: www.stiintasitehnica.com www.parklake.ro www.arcub.ro www.kidibot.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.