Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Asociația BAVA strânge 175.000 de lei pentru construcția unei zone de triaj și izolare SARS-CoV-2 la Institutul Clinic Fundeni

0

București, 2 aprilie 2020. Asociaţia Balcanică de Acces Vascular (BAVA) a lansat o campanie de strângere de fonduri în beneficiul Institutului Clinic Fundeni, pentru prevenirea și combaterea infectării cu SARS-CoV-2 a pacienților și cadrelor medicale.

Având în vedere riscurile majore de contaminare, pentru ca activitatea spitalului să se poată derula în condiții de siguranță atât pentru pacienți, cât și pentru medici, este absolut necesară realizarea unor circuite noi de triaj și izolare, în exteriorul clădirii.

Institutul Clinic Fundeni are un rol important în sistemul medical românesc deoarece aici se desfășoară programele naționale de transplant de organe solide și de transplant de celule, precum și proceduri medicale unice în România ce tratează o extensivă patologie oncologică (inclusiv pediatrică) și trebuie protejat de o eventuală contaminare cu SARS-CoV-2. Orice perturbare a actului medical pune în pericol o categorie de pacienți pentru care se fac eforturi financiare și profesionale deosebite.

Soluția rapidă și eficace este achiziționarea unor sisteme modulabile alcătuite din containere specializate. O configurație de bază, din 5 containere, este dotată cu grup sanitar, convectoare și spații de vestiar, servind ca spațiu-tampon pentru trierea și izolarea unui număr de pacienți, până la confirmarea testării SARS-CoV-2”, a declarat prof. dr. Dana Tomescu, președintele Asociației BAVA, șef de clinică ATI 3 la Institutul Clinic Fundeni și membru în Comitetul reprezentanților zonali pe specialitatea anestezie și terapie intensivă din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, în contextul pandemiei SARS-CoV-2.

Variantele sunt realizate și disponibile în România, sub forma unor containere individuale care pot fi conectate într-o configurație de spital mobil ce poate suporta modificări ulterioare.

Versatilitatea sistemului este importantă deoarece, în funcție de ajutorul financiar, se intenționează extinderea configurației de bază, prin adăugarea de containere, pentru a deservi un număr optim de pacienți.

O altă destinație a fondurilor este achiziția a două soluții de transport electric în incinta spitalului, pentru probele recoltate și pacienți, precum și de echipamente de protecție, sisteme inovative de sterilizare și dezinfecție necesare desfășurării în siguranță a actului medical.

Suma minimă pentru realizarea acestei infrastructuri este de 175.000 lei (circa 36.000 euro).

Persoanele juridice sau fizice care doresc să sprijine financiar acest proiect sunt rugate să acceseze www.bavainfo.org și să completeze formularul de sponsorizare.

Dr. Mihai Popescu, secretar BAVA, vă stă la dispoziție pentru orice nelămurire la telefon 0751075995 sau email popescu.mihai1986@gmail.com.

Despre Asociația BAVA – www.bavainfo.org

Asociaţia Balcanică de Acces Vascular (BAVA) este o organizaţie non-profit ce are drept scop creşterea calităţii actului medical în România. BAVA a fost înfiinţată de un grup de medici anestezişti de la Institutul Clinic Fundeni în anul 2014 şi de atunci asociaţia s-a preocupat continuu de formarea medicilor anestezişti, dar şi din alte specialităţi înrudite în abordul vascular, resuscitarea cardio-pulmonară şi utilizarea tehnicilor de epurare extracorporeală la pacienţii critici din secţiile de terapie intensivă. Asociația este condusă de prof. dr. Dana Tomescu, șef secţie ATI în cadrul Institutului Clinic Fundeni, prof. dr. Şerban Bubenek, șef secţie ATI la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardio-Vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” şi dr. Mihai Popescu, șef lucrări, medic specialist la Institutul Clinic Fundeni. Acestora li se adaugă medici renumiţi din domeniul anesteziei şi terapiei intensive care şi-au oferit benevol serviciile şi cunoştinţele acumulate în ani de experienţă medicală de top în vederea educării colegilor din toată ţara.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.