Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Adobe Romania modernizează complet un laborator de algoritmi din cadrul Universității Politehnica din București

0

Adobe România, cel mai mare centru din Europa al companiei, axat pe dezvoltarea de produse software, modernizează complet un laborator de algoritmi destinat studenților Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București.

Cu sprijinul Adobe, laboratorul a fost dotat și cu 21 de calculatoare de ultimă generație, videoproiector, table, dar și birouri și scaune ergonomice de cea mai înaltă calitate de la Herman Miller. Renovarea laboratorului utilizat pentru cursurile de Analiza și Proiectarea Algoritmilor, finalizată în această săptămână, a constat în soluții de design interior, proiectarea spațiului, refacerea instalațiilor electrice, reparații și zugrăveli, înlocuirea pardoselii, a corpurilor de iluminat, a jaluzelelor și a aerului condiționat.

Facultatea de Automatică și Calculatoare din București este una dintre cele mai renumite facultăți tehnice din România și pregătește ingineri specialiști în Tehnologia Informației foarte competenți. Mulți dintre absolvenți ne devin colegi, iar prin colaborarea de lungă durată cu UPB, prin acțiunile noastre de modernizare și dotare a laboratoarelor universității, ne propunem să aliniem standardele academice românești la cele mai inovative tehnologii din IT a declarat Cris Radu, Site Leader Adobe Romania și VP of Engineering.

Împreună cu Adobe România, ne bucurăm să inaugurăm un laborator ultra-modern pentru studenții de la specializarea Calculatoare și Tehnologia Informației care studiază Analiza Algoritmilor și Proiectarea Algoritmilor – două materii esențiale pentru un viitor specialist în informatică și calculatoare -declară Conf.dr.ing. Traian Rebedea.

Laboratorul de Algoritmi lansează o nouă etapă de inovare și colaborare între Adobe și Facultatea de Automatică și Calculatoare. Ne leagă deja o puternică tradiție de parteneriat și un dialog strâns privind provocările excelenței în educația inginerească. Laboratorul modernizat de Algoritmi va oferi studenților și profesorilor un energizant pentru descoperirea tehnologiilor bleeding edge și pentru reinventarea României prin tehnologie”spune Prof. dr. ing. Răzvan Rughiniș, Prodecan al Facultății de Automatică și Calculatoare din UPB.

Parteneriat strategic între Adobe Romania și Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPB București

La începutul anului, Adobe Romania a încheiat un parteneriat cu Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București. Prin acest parteneriat se stabilește cadrul general de cooperare pentru îmbunătățirea relațiilor cu studenții, creșterea competitivității acestora pe piața muncii, creșterea calității învățământului, a cercetării și dezvoltarea socio-economică durabilă într-o industrie din ce în ce mai competitivă.

Vorbim despre un parteneriat prin care contribuim la pregătirea absolvenților într-o industrie din ce în ce mai competitivă și într-o continuă transformare. Împreună cu Universitatea Politehnica din București am pus bazele unui plan de pregătire a studenților pentru cariera aleasă și totodată de acumulare a competențelor necesare pe piața forței de muncă” – a mai precizat Cris Radu.

Prin acest acord, care oficializează relația de lungă durată dintre cele două organizații, partenerii au identificat mai multe direcții de dezvoltare. Pe de o parte, Adobe Romania continuă și extinde implicarea în actualizarea programelor de studii și extra-curriculare organizate de facultate, în activități de practică și mentorat, iar pe altă parte, facultatea popularizează pe platformele proprii posturile de internship deschise de Adobe.

Adobe România este unul dintre cei mai doriți angajatori din piata locală IT, care aduce și promovează un standard ridicat de wellbeing pentru angajați și un pachet de beneficii financiare și non-financiare superior.

De altfel, în ultimul trimestru al anului trecut, un clasament Comparably – companie de soluții de employer branding, care a analizat peste 70.000 de angajatori, a plasat Adobe în fruntea clasamentului cu cei mai fericiți angajați. Totodată, în cursul aceluiași an, Adobe Romania a primit certificarea Great Place to Work, acordată în cadrul unui program internațional ce monitorizează calitatea vieții angajaților în companiile în care lucrează, pe baza unui scor obținut în urma răspunsurilor anonime ale membrilor echipei. Alte premii și certificări care atestă recunoașterea meritelor la nivel global și încrederea în organizație sunt disponibile pe adobe.com.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.