Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

20% dintre clienții Cărtureşti au ales ambalajele returnabile R-Create

0

20% dintre clienții online ai librăriilor Cărtureşti au ales ambalajele reutilizabile R-CREATE în locul ambalajelor de unică folosinţă utilizate pentru coletele comandate. Colaborarea s-a desfășurat în perioada 22 mai – 02 iunie 2020 în parteneriat cu FAN Courier și a avut un feedback pozitiv în proporție de 100%.

Utilizarea noului sistem returnabil a dus la diminuarea semnificativă a cantităţii de ambalaje de unică folosinţă şi a reprezentat un prim pas spre reducerea poluării, în special în contextul global actual. În plus, s-a făcut o economie de 35% aer transportat, prin compactarea coletului, pe langă reducerile semnificative de natură logistică.

Concluzia testului a fost că pe lângă impactul ecologic al serviciului oferit de către R-CREATE, există și beneficii operaționale pentru companiile partenere, precum reduceri semnificative față de soluțiile de unică folosință pe 3 direcții: timp de împachetare, spațiu salvat și minimizarea complexității (ambalajul R-CREATE este one size, cu mecanism flexibil de ajustare a dimensiunii efective).

 

Adrian Păun, Online Marketing Manager Cărturești: „Carturesti.ro salută interesul clienților noștri pentru ambalajele returnabile R-CREATE! Ca întotdeauna, clienții noștri ne dovedesc că suntem co-interesați în a transforma împreună lumea în care trăim. Suntem fericiți că am găsit în R-CREATE și FAN Courier parteneri pe aceeași lungime de undă și alături de care să putem construi mai departe.”

Linda Vasilescu, founder R-CREATE: „Colaborarea cu Cărturești și FAN Courier a avut rezultate foarte bune: 1 din 5 clienți a ales ambalajul reutilizabil R-CREATE, iar feedback-ul a fost pozitiv, mesajul dominant fiind că acestă funcționalitate era așteptată de către cumpărători. Așadar, episodul pilot cu Cărturești ne-a confirmat că piața are nevoie de serviciul nostru.”

Cornel Morcov, CCO FAN Courier: „În calitate de lider de piață avem o responsabilitate în plus în ceea ce privește  protejarea mediului înconjurător și de aceea ne-am alăturat proiectului R-CREATE, încurajând astfel de inițiative. Ne bucurăm că există un număr mare de clienți care au decis să folosească o variantă ecologică de ambalare, iar feedback-ul tuturor a fost pozitiv. Vom merge mai departe cu acest proiect și vom continua să depunem eforturi pentru a limita pe cât posibil folosirea ambalajelor de plastic nereturnabile ”

Procesul operațional al colaborării a fost simplu: soluția de ambalare a fost aleasă de către clienți în secțiunea check-out de pe site, iar ambalarea s-a făcut în depozitul Cărturești. Curierii FAN Courier au făcut livrările și au ridicat ambalajele în aceeași întâlnire. Returnarea ambalajelor goale s-a făcut către Cărturești pe fluxurile existente.

Start-up-ul lucrează la această soluţie încă din 2019, când a câştigat premiul pentru cea mai bună idee în domeniul reciclării, la un accelerator de profil organizat de Impact Hub şi PepsiCo.

În contextul poluării globale, care devine tot mai apăsătoare pentru companii şi guverne deopotrivă, nevoia de astfel de soluţii a devenit tot mai stringentă, în special pentru retailerii tradiţionali şi online. Această nevoie este subliniată şi de faptul că, din 2021, intră în vigoare norma europeană care interzice folosirea plasticului de unică folosinţă.

R-CREATE estimează că va ajunge să înlocuiască anual peste cinci milioane de ambalaje de unică folosinţă cu această soluţie. Concepte similare există deja în SUA, dar și în Olanda, Finlanda sau Franța.

DESPRE CĂRTUREȘTI

Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 37 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.

DESPRE R-CREATE:

R-CREATE este solutia de împachetare eco friendly, creată special pentru comercianții online, prin care ambalajele de unică folosinţă aferente livrărilor sunt înlocuite cu un ambalaj returnabil şi refolosibil.

Ideea s-a născut în cadrul Impact Hub Vienna, ca proiect de cercetare referitor la o soluţie de economie circulară care să aibă efect într-adevăr relevant pentru mediu.

Oamenii din spatele R-CREATE sunt o echipă româno-austriacă de profesionişti cu experiență în  consultanță strategică, logistică, marketing, digital growth și cercetare științifică în fizica materialelor.

Din echipa R-CREATE fac parte Linda Vasilescu (fondator), Adina Huma și Bernhard Lutzer (co-fondatori).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.