323
Liceul Teoretic Special „IRIS” din Timișoara continuă cu entuziasm parcursul său european și intră în cel de-al patrulea an de acreditare Erasmus+, prin proiectul 2026-1-RO01-KA121-SCH-000430441, aflat în desfășurare în perioada 1 iunie 2026 – 31 august 2027, consolidându-și angajamentul față de valorile europene, dezvoltarea profesională continuă și schimbul de bune practici în educația specială.

Pe parcursul anului IV sunt planificate 7 fluxuri de mobilitate internaționale, la care vor participa 21 de cadre didactice. Programul îmbină cursuri de formare, dedicate incluziunii, digitalizării, ecologiei și sustenabilității, cu experiențe de job shadowing care le vor permite profesorilor să observe direct metode și practici educaționale utilizate în instituții europene.
„Suntem entuziasmați să începem cel de-al patrulea an de acreditare Erasmus+. Fiecare mobilitate europeană reprezintă pentru noi o oportunitate de învățare, de conectare și, mai ales, de a aduce înapoi în școală idei și soluții care pot face diferența în viața elevilor noștri”, transmit reprezentanții Liceului Teoretic Special „IRIS” Timișoara.