144
Despre ING Bank România
Iulia Suciu (ZEN-VITA, București), Cristina Olteanu (AlbAlb, București) și Carina Sava (Watermelon Agency, București) sunt cele trei antreprenoare care au câștigat granturile She’s Next, în valoare totală de 60.000 de euro, în cadrul celei de-a doua ediții a programului derulat de Visa și ING Bank România, în colaborare cu Impact Hub Bucharest.
Granturile She’s Next, de 30.000 de euro, 20.000 de euro și 10.000 de euro, au fost acordate în cadrul Pitch Day, organizat pe 27 mai, la București, parte a Galei de premiere She’s Next. Câștigătoarele și-au prezentat planurile de dezvoltare în fața juriului și au arătat că sunt pregătite să-și ducă afacerile la următorul nivel.
„Antreprenoriatul feminin prinde tot mai mult curaj în România. Avem peste 170.000 de afaceri care au în structura lor o femeie acționar și un sfert deținute exclusiv de femei. Totuși, pentru multe dintre ele, începutul vine fără un model antreprenorial aproape. De aceea, sprijinul potrivit contează enorm la început de drum. She’s Next a crescut de la o ediție la alta și a devenit un program mai matur, care aduce nu doar finanțare, ci și claritate, comunitate și direcție. Ne dorim ca ideile bune să nu rămână doar idei, ci să se transforme în afaceri sustenabile, care pot concura și crește pe termen lung”, a declarat Luana Sorescu, Head of Easy Banking, divizia Business Banking, în cadrul ING Bank România.
„She’s Next este mai mult decât un program de granturi – este un spațiu în care antreprenoarele își pot valida ideile, își pot clarifica direcția și pot căpăta încrederea de a gândi la scară mai mare. Cred că unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le oferă programul este tocmai această combinație dintre accesul la resurse concrete, mentorat și vizibilitate într-o comunitate relevantă. Anul acesta am văzut business-uri cu potențial real de creștere, fondatoare cu mult curaj și o generație de antreprenoare tot mai pregătite să folosească tehnologia, digitalizarea și inovația pentru a construi afaceri sustenabile pe termen lung”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.
A doua ediție She’s Next confirmă interesul pentru antreprenoriat feminin: Aproape 1.000 de companii fondate de femei înscrise în program
Aproape 1.000 de companii fondate de femei antreprenor s-au înscris în cea de-a doua ediție a programului She’s Next, derulată din mai 2025 de ING Bank România și Visa, în parteneriat cu Impact Hub Bucharest. Dintre acestea, 10 antreprenoare au fost selectate în etapa finală.
De la muzică și tehnologie, la produse create local, design, ospitalitate și accesibilitate, finalistele She’s Next arată cât de variat poate fi antreprenoriatul feminin astăzi. În finala programului au ajuns zece afaceri fondate de femei antreprenor: Casa Petrina, Telinfinity, AER, Castelul Maria, AlbAlb, IONA, ZEN–VITA, Almek Wood Arch, Watermelon Agency și Lime Studio, fiecare cu o poveste diferită, dar toate aflate într-un moment de tranziție.
Mentori și experți din mediul de business
Pe parcursul programului, finalistele au beneficiat de sesiuni personalizate de mentorat, adaptate nevoilor specifice ale fiecărei afaceri, precum și de ședințe de coaching de grup, care au încurajat schimbul de experiență și conexiunile din comunitatea She’s Next. Au fost ghidate de antreprenoare de succes, precum Alina Donici (Cofondatoare Artesana), Amalia Sterescu (Edupreneur, Leadership & Personal Branding Strategist), Ana Chreih (Managing Director, Better), Carolina Udrea (Founder & CEO, Medisprof Cancer Center), Lidia Fați (Cofounder Dacris), Monalisa Ungureanu (CEO Agrii România), Raluca Kovacs (Founder & CSO Better).
Cele 10 antreprenoare au beneficiat, de asemenea, de expertiza unor specialiști din domenii-cheie, printre care Carmen Sidon (Coach & Trainer), Laura Bivol (Head of Learning Journeys, Trend Consult), Teodora Migdalovici (Fondatoare cMBA @The Alternative School), Corina Rusu (Head of Marketing ING Bank România), Silvia Jalea (Head of Internal & External Communication ING Bank România), Aura Toma (Head of Marketing România, Bulgaria, Croația, Slovenia, Visa).
„Conform Indicelui Egalității de Gen publicat de European Institute for Gender Equality (EIGE), România se află încă sub media Uniunii Europene în ceea ce privește egalitatea de gen, inclusiv în dimensiunile legate de participarea economică și accesul la resurse. Diferențele față de media europeană arată un potențial important de creștere, mai ales în ceea ce privește incluziunea economică și prezența femeilor în roluri de leadership. În acest context, antreprenoarele din România contribuie activ la schimbare, prin afaceri care aduc mai multă autonomie financiară și impact pozitiv în comunități, iar She’s Next catalizează acest potențial”, a declarat Oana Craioveanu, CEO & Co-founder Impact Hub Bucharest.
