Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Altex sponsorizează Primăria Câmpina cu măști și tablete ȋn valoare de aproape 85.000 de euro

0

Altex România sponsorizează Primăria Municipiului Câmpina cu tablete performante și măști de protecție ridicată, ȋn valoare de aproape 85.000 de euro. Beneficiari vor fi elevii școlilor din localitate.

,,Ȋn numele comunității câmpinene, aș vrea să mulțumesc companiei Altex pentru donațiile făcute. Tabletele oferite vor ajunge la copiii din clasele I-IV de la școlile din municipiul nostru, copii care provin din familii vulnerabile și pe care, împreună cu Altex, dorim să-i sprijinim în procesul educațional, fie că se desfășoară fizic, fie online.

De asemenea, cele 50.000 de măști de protecție vor fi împărțite elevilor din ciclul primar și ciclul gimnazial de la toate școlile din localitate. Ne bucurăm că eforturile administrației locale, în această perioadă marcată de pandemia de coronavirus, sunt sprijinite de Altex și am certitudinea că, astfel, acționând împreună, uniți, vom reuși să trecem cu bine peste pandemie”, declară primarul Municipiului Câmpina, Ioan Alin Moldoveanu.

Altex sponsorizează Primăria Câmpina cu 50.000 măști de protecție și 138 de tablete performante.

,, Credem că vremurile grele pentru o societate pot fi depășite doar prin solidaritate și prin unirea eforturilor tuturor – populație, instituții publice, companii private. De când a ȋnceput pandemia, grupul Altex a fost și mai activ ȋn ceea ce privește donațiile, ȋn special ȋn sistemul de ȋnvățământ, greu ȋncercat ȋn această perioadă

Educația este unul dintre pilonii de bază ai societății, iar Altex a susținut constant, ȋncă de anul trecut, că trebuie să găsim soluții pentru ca elevii să fie cât mai puțin afectați de pandemie. Am răspuns tuturor solicitărilor și ne-am oferit să ajutăm acolo unde am putut, astfel ȋncât cei mici să poată participa, ȋn siguranță, la ore sau să aibă acces la tehnologie, pentru școala online”, afirmă Carmen Căpitănescu, Marketing Manager Altex România.

Fundația Altex, ȋnființată de retailer ȋn 2020, a ȋncheiat, la ȋnceputul anului curent, un protocol de colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării privind sprijinirea unităților de învățământ, în vederea desfășurării activității școlare în condiții de siguranță. Peste un milion de măști și 32.000 de costume de protecție au fost donate ȋn baza acestui protocol, către școli și licee din toată țara.

Despre ALTEX România

Altex este lider pe piața de retail din România, cu peste 125 de magazine deschise în țară. În aproape trei decenii de la ȋnființare, Altex s-a transformat dintr-un business local de import de televizoare, ȋn liderul pieței de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România.

Încă de la ȋnceput, compania Altex și-a propus să ofere produse de calitate adecvate nevoilor consumatorilor și soluții de finanțare accesibile.

Serviciul de 2X diferența versus alte magazine online sau offline asigură clienților cel mai mic preț din România.

Altex și-a diversificat, de-a lungul timpului, și serviciile, nu doar produsele. Pentru a-și ajuta clienții să aibă acces la finanțare, Altex a înființat Credex, o companie de credite de consum, care oferă soluții optime de finanțare la dobânzi scăzute, pentru achiziția articolelor de pe website și din rețeaua națională de magazine. Din 2021, prin serviciul Altex Travel, clienții Altex au posibilitatea să ȋşi achiziționeze vacanțe direct din magazinele Altex și Media Galaxy, dar și online, pe www.altextravel.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.