Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Uniunea Europeană asigură o reacție de urgență coordonată pentru statele membre sau alte țări afectate de dezastre

0

În urma deciziei Parlamentului European de a consolida Mecanismul de protecție civilă al UE, Uniunea Europeană va putea răspunde la situații de urgență de amploare prin operațiuni de solidaritate mai rapide și mai eficiente.

Ingredientul care îi ține uniți pe europeni este solidaritatea europeană

Pentru a crește gradul de conștientizare a rolului Uniunii Europene în sprijinirea țărilor membre și din întreaga lume în gestionarea crizelor, Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene (ECHO) a Comisiei Europene a lansat o campanie de comunicare #EUActsTogether, derulată si în Romania. Campania folosește diverse exemple de operațiuni pentru a ilustra modul în care Uniunea Europeană și țara dvs. au acționat împreună în ultimele luni.

Uniunea Europeană a coordonat mobilizarea de echipe medicale pe întregul continent, a expediat sute de mii de articole medicale, răspunzând, în afara pandemiei, și la alte situații de urgență. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără angajamentul profesioniștilor din domeniul protecției civile și al voluntarilor din cele 27 de state membre ale UE.

Protecția civilă a UE – un proiect cu adevărat european care are nevoie de vocea ta

Într-un climat politic marcat de dezinformare și un nivel redus de conștientizare cu privire la rolul UE în combaterea pandemiei COVID-19, scopul nostru este de a arăta cum UE și statele sale membre au activat împreună mijloacele de asistență necesare.

Cum se aliniază Mecanismul de protecție civilă al UE la punctele de vedere ale cetățenilor UE?

La sfârșitul anului 2020, Comisia Europeană a colectat opiniile cetățenilor cu privire la protecția civilă a UE în cele 27 de state membre. Rezultatele sondajului arată un sprijin clar pentru rolul UE în gestionarea crizelor, 84% dintre europeni fiind de acord că acțiunea coordonată a UE ar trebui sporită pentru a răspunde mai eficient la viitoarele dezastre și crize. Mai mult de 9 din 10 europeni sunt de acord că țara lor ar trebui să ofere ajutor atunci când se produce un dezastru într-o altă țară UE care este prea mare pentru a face față de singură, ceea ce reprezintă un semn de sprijin clar pentru solidaritatea UE. Pentru mai multe detalii sunt disponibile atât raportul complet, cât și o fișă informativă specifică despre țara dumneavoastră: https://europa.eu/eurobarometer/surveys/detail/2264

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.