227Cine duce România mai departe?
Cine duce România mai departe?
BusinessPedia aduce la BNR două generații de antreprenori și lideri pentru o dezbatere despre următorii 35 de ani ai economiei românești. * Ionuț Bonoiu lansează volumul „O istorie ilustrată a afacerillor din România de pe la 1850 până în 1948”. * Perspectiva istorică și dezbaterea vor fi completate de un tur al Muzeului BNR.
Jurnalistul Ionuț Bonoiu și BusinessPedia, enciclopedia de afaceri a României, organizează pe 15 septembrie evenimentul BusinessPedia Connect @ BNR – „Cine duce România mai departe”, la Palatul Băncii Naționale a României. Dezbaterile vor aduce la aceeași masă două generații de antreprenori și lideri de business.
Evenimentul este structurat ca o dimineață de dezbateri despre capital, încredere și antreprenoriat, atât cu generația care a construit economia după 1989, cât și cu generația care trebuie să construiască economia în următorii 35 de ani.
„Am reconstituit din arhive istoria afacerilor dinainte de 1948. Dar istoria antreprenorială de după 1989 trebuie documentată cât mai bine, iar companiile acestei generații trebuie pregătite să reziste pentru următoarele decenii”, spune Ionuț Bonoiu, fondator BusinessPedia.
