Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Informați, consultați, mai pregătiți pentru o viață mai bună și independentă. Proiectul Incluziunea are Voce s-a lansat astăzi!

0

Miercuri, 16 iunie 2021, Asociația Ateliere Fără Frontiere a lansat proiectul „Incluziunea are Voce – Capacitarea grupurilor vulnerabile pentru incluziune și inovație socială”, printr-o conferință live la care au participat autorități din asistența socială și serviciul public de ocupare a forței de muncă de la nivel local și național. La eveniment a participat domnul Péter János Makkai, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

România se confruntă cu probleme majore pe piața muncii. Ocuparea forței de muncă este în creștere, iar deficitul de forță de muncă continuă să crească pe fondul revenirii economice după situația crizei din anul 2020 din cauza COVID 19. În același timp Institutul Național de Statistică1 apreciază că în rândul populaţiei inactive în vârstă de 15-74 ani există 116 mii persoane caracterizate ca forţa de muncă potenţială adiţională, disponibilă să înceapă lucrul, dar care nu caută activ un loc de muncă. Dintre aceștia 44,5% au vârsta cuprinsă în intervalul 25-44 ani, 47,7% aveau nivel de instruire scăzut.

Considerăm că munca este cea mai adecvată formă a protecției sociale. Mai mult decât atât, prin muncă crește demnitatea și încrederea în sine a celor vulnerabili și marginalizați. Salutăm și susținem eforturile Organizației Ateliere Fără Frontiere și a partenerilor săi, care prin acest proiect crește șansele de inserție pe piața muncii a celor vulnerabili.” – a declarat Péter János Makkai în conferința de lansare a proiectului Incluziunea are Voce.

Proiectul implementat de Ateliere Fără Frontiere în parteneriat cu RISE Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție și Fretex Pluss Norvegia, își propune să promoveze soluții viabile pentru incluziunea grupurilor defavorizate din mediul urban și rural care se confruntă cu bariere la accesul pe piața muncii și la o viață independentă. Activitățile propuse vor capacita persoanele vulnerabile prin informare și pregătire pentru acces la serviciile publice – loc de muncă, educație, sănătate și servicii sociale .

Ateliere Fără Frontiere a creat trei ateliere de inserție socio-profesională prin care a angajat 250 de oameni vulnerabili în 13 ani de existență. Ei au fost sprijiniți să se reabiliteze și să învețe deprinderi de muncă prin servicii personalizate de acompaniere socială precum consiliere, psihoterapie și acompaniere pedagogică pentru formarea competențelor. Prin proiectul pe care îl demarăm vrem să îi pregătim și mai mult pentru o viață independentă și ne propunem ca serviciile noastre să fie sustenabile. Activitatea asociației a fost posibilă cu fonduri din activitatea comercială a atelierelor și sprijin din zona privată și fără ajutor din partea sectorului de stat, iar acest lucru credem că trebuie să se schimbe.” – spune Damien Thiery, Director General al Ateliere Fără Frontiere.

Cooperarea între autoritățile din domeniu și organizațiile neguvernamentale sau întreprinderi sociale atât la nivel de servicii integrate cât și la nivel de politici pentru șomeri de lungă durată sau locuri de muncă adecvate persoanelor cu dizabilități sau dificil reintegrabile pe piața muncii este crucială. Lansarea proiectului printr-un dialog între toți actorii implicați este un prim pas într-un proiect ambițios și inovator.

În întreprinderile sociale de inserție se pleacă de la convingerea că angajabilitatea unei persoane poate fi construită gradual cu o acompaniere individualizată și că locul de muncă în inserție reprezintă nu numai o sursă de venit și de acces la drepturi fundamentale, dar și o rampă de lansare pentru o integrare socială și profesională deplină.

Proiectul „Incluziunea are Voce – Capacitarea grupurilor vulnerabile pentru incluziune și inovație socială” este implementat în perioada mai 2021 – aprilie 2024 de Asociația Ateliere Fără Frontiere în parteneriat cu RISE Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție și Fretex Pluss Norvegia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014 – 2021.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.

Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Despre Ateliere Fără Frontiere

Asociația Ateliere Fără Frontiere a fost înființată pentru a facilita accesul persoanelor din medii vulnerabile pe piața muncii, cu scopul de a-și clădi încrederea în sine, independența profesională și personală. În sprijinul tuturor acestora, asociația oferă un loc de muncă stabil, consiliere pentru inserție, psihoterapie și acompaniere pedagogică pentru formarea de competențe și experiență de muncă. Programul de reabilitare către dobândirea independenței durează doi ani și se finalizează cu identificarea unui loc de muncă potrivit și sigur pe piața convențională a muncii sau în forme protejate.

Despre Fretex Pluss

Fretex Pluss face parte și respectă valorile Salvation Army, organizație caritabilă internațională cu peste 1.7 milioane de membri. Organizația se ocupă de reabilitarea prin muncă a grupurilor vulnerabile din Norvegia (refugiați, imigranti, tineri cu abandon școlar, adulți fără calificări profesionale, etc) încă din anul 1905. Fretex Pluss oferă consiliere vocațională, cursuri de calificări și servicii de ocupare pe piața liberă a muncii pentru persoane aflate în situații vulnerabile. Numai în anul 2018, datorită programelor dezvoltate, 1365 norvegieni au fost plasați pe piața muncii.

Despre RISE

Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție are ca misiune susținerea și dezvoltarea întreprinderilor de inserție socio-profesională prin activitatea economică pentru persoane aflate în dificultate din România.

1 Forţa de muncă în România ocupare și șomaj în anul 2019 Institutul Național de Statistică 2020

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.