BookTes lansează Biletul Unic Digital în Brașov

0
  • Noua funcționalitate BookTes, Biletul Unic Digital (Museum Pass, Activity Pass), accelerează digitalizarea experiențelor culturale și turistice
  • Brașov Visit Ticket (BVT) reunește 11 instituții culturale din Brașov într-un singur bilet
  • Turiștii români și străini au acces facil la experiențele culturale din Brașov
  • Sistemul oferă posibilitatea de achiziționare a biletului unic în 7 limbi: română, germană, maghiară, engleză, spaniolă, franceză, italiană, iar plata se poate face în trei valute: Ron, Euro și USD

București, 21 aprilie 2022 – BookTes, platforma de ticketing 360° din România, lansează biletul unic digital în Brașov, prin colaborare cu Consiliul Județean Brașov. Biletul unic digital poartă denumirea de Brașov Visit Ticket și reunește 11 instituții culturale din Brașov într-un singur bilet.

Biletul unic digital dezvoltat de BookTes.com integrează experiențe culturale și turistice multiple, într-un singur bilet digital, achiziționat printr-o unică operațiune. Sistemul a fost proiectat pentru a se adresa atât turiștilor români cât și străini care vizitează România. Astfel, există posibilitatea de achiziționare a biletului unic în 7 limbi iar plata se poate face în una dintre cele trei valute disponibile: Ron, Euro și USD.

Noua funcționalitate permite turiștilor un acces simplificat la obiectivele dintr-un județ și oferă operatorilor posibilitatea de a integra oferta între entități juridice diferite, publice și private. Astfel, biletul unic debirocratizează formalitățile cross-instituționale, fluidizează managementul financiar, devenind în același timp și un instrument de vânzare și de promovare.

BookTes integrează în acest moment peste 600 de experiențe culturale și turistice în 36 de județe ale țării. Planurile pe acest an au în vedere acoperirea a cel puțin 10 județe cu oferta de bilet unic digital, lansarea de noi soluții tip bundle care încurajează consumul de experiențe culturale diverse și facilitează accesul la acestea.

Ne așteptăm ca prin intermediul acestei soluții, să vedem o creștere medie de cel puțin 30% la nivelul vizitatorilor clienților noștri, bazat pe implementări similare pe care le-am făcut pe alte piețe. Integrarea oferită de biletul unic digital este practic și o formulă de cross-selling, între operatori diverși dintr-un județ. Odată introdusă soluția, toate aspectele birocratice greoaie sunt substituite de interfața BookTes unde fiecare operator își poate administra partea financiară cu multă ușurință, în timp real. Pentru noi, biletul unic digital poate genera creșteri estimate de 40% a veniturilor, ceea ce na va ajuta în accelerarea implementării soluției la nivel național”- a declarat Iulian August, Co-fondator BookTes.com.

BookTes.com este o soluție completă și personalizată de organizare, administrare și comercializare în mediul online a tuturor activităților din domeniul cultural-turistic și include o gamă extinsă de experiențe culturale și turistice din țară. Soluția cuprinde o interfață de management financiar, self-service, pentru operatorii culturali și turistici care, cu numai câteva click-uri, își pot seta contul personalizat, pot activa și urmări în timp real vânzările și își pot administra propriile rapoarte financiare.

Biletul unic digital oferă avantaje multiple pentru turiști pe lângă conveniența achiziției, cum sunt – durata mai mare de valabilitate, costuri optimizate și reducerea timpului de cercetare și planificare a itinerariului.

Ambiția noastră este să putem însoți cu o soluție la doar o tastă distanță orice grup de experiențe și-ar putea dori un turist în România. Vom diversifica variantele de self service care sunt din ce în ce mai dorite, având în vedere modificarea structurii demografice la nivelul consumatorilor de experiențe cultural turistice”- adaugă Iulian August.

Relansarea turismului (datele INS din 2021 arată o creștere de 46,4% față de anul trecut) motivează acum operatorii să-și accelereze digitalizarea pentru a răspunde noilor așteptări ale turiștilor, nativi digital, care devin dominanți în fluxul de clienți potențiali.

Brașov Visit Ticket include următoarele instituții culturale din Municipiul Brașov: Biserica Neagră Brașov, Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, Muzeul Etnografic Săcele, Muzeul de Etnografie Gheorghe Cernea – Rupea, Muzeul Județean de Istorie Brașov (Casa Sfatului), Bastionul Țesătorilor Brașov, Muzeul Casa Mureșenilor Brașov, Muzeul Casa Ștefan Baciu Brașov, Muzeul Prima Școală Românească – Brașov, Muzeul de Artă Brașov.

BookTes.com derulează parteneriate cu peste 230 de instituții culturale și operatori prestigioși cum sunt Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național Cotroceni, Biserica Neagră – Brașov, Institutul de Cercetări Eco – Muzeale “Gavrilă Simion” – Tulcea, Muzeul Țării Crișurilor – Oradea, Muzeul Județean Buzău, Complexul Național Muzeal Moldova – Iași, Muzeul Național al Bucovinei, Curtea Domnească – Târgoviște, Ținutul Zimbrului – Neamț, Eco-Maramures, Parcul Mini Transilvania, Walk This Way Brăila, Bucovina Outdoor Adventure și multe altele.

Despre BookTes.com

BookTes.com este platforma de ticketing 360°, care s-a dezvoltat de la idee la proiect pe baza experienței echipei fondatoare, de peste 15 ani în tehnologia ticketingului, organizarea de evenimente și experiențe cultural-turistice.

BookTes facilitează accesul publicului la cele mai interesante experiențe, instituții culturale și evenimente din România și accesul operatorilor culturali și de turism la un instrument simplu de gestionare, promovare, vânzare de bilete și raportare financiară.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.