Arhiva foto din perioada regimului comunist va fi digitalizată integral

0
  • La finalul proiectului, publicul interesat va putea avea acces gratuit, în format online, la o bază de date care conține fotografii din perioada 1945-1989, dar şi din perioada 1921-1944;

  • În decurs de 6 ani se vor digitaliza aproximativ 100 de mii de fotografii;

  • Graficele de lucru, conform parteneriatului, au în vedere realizarea unui număr de 18 mii de fotografii anual;

  • Este un amplu proiect de digitalizare ce contribuie la transparentizarea unei părți importante din istoria comunismului românesc.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a încheiat un protocol de colaborare cu Arhivele Naționale ale României, pentru reluarea digitizării materialelor fotografice gestionate de ANR, în vederea suplimentării bazei de date a Fototecii online IICCMER.

Dincolo de obiectivul digitizării materialului arhivistic, IICCMER are în vedere reconstrucția platformei online care găzduiește Fototeca, dar și îmbunătățirea motorului de căutare pentru reluarea procesului de punere la dispoziția publicului larg a materialelor care vor fi digitalizate. Pentru moment, fototeca online IICCMER găzduiește un număr 5.600 de fotografii, care pot fi accesate aici: https://fototeca.iiccmer.ro/.

Trăim în era digitalizării, astfel că implementarea acestui proiect este imperios necesară. La 33 de ani de la Revoluție, românii au dreptul să își cunoască istoria, iar noi avem obligația să le oferim accesul la informații prin instrumente accesibile timpurilor pe care le trăim. Este un proiect de amploare, care se va întinde pe o perioadă de 6 ani, dar la finalul căruia vom avea o fototecă pe măsură, cu imagini din perioada regimului comunist. În varianta în care a existat până acum, fototeca IICCMER avea nevoie de o reconstrucție solidă. Îi mulțumesc domnului Cristian Anița, directorul general al ANR, pentru suportul pe care ni-l va oferi pe toată durata implementării acestui proiect”, a declarat Prof.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele IICCMER.

ANR va face demersurile necesare pentru identificarea fotografiilor din propriile fonduri arhivistice, indiferent de formatul acestora (fotograme alb-negru și color, pe suport de hârtie și sticlă), care privesc perioada regimului comunist în România, conform unei tematici și a unui calendar care va fi stabilit de comun acord între cele două părți și va permite accesul experților IICCMER, cu echipamentul necesar (laptop-uri, camere foto, scannere, ș.a.) pentru prelucrarea (fotocopiere, scanare, foto digital, ș.a.) fotografiilor relevante pentru perioada comunistă.

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER:

IICCMER  sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.