Analiză WWF: Plafonarea prețului la lemnul de foc va revigora haosul. Soluția: vouchere de compensare pentru populație

0

Legea prin care Guvernul vrea să protejeze populația defavorizată de prețurile mari pentru lemnul de foc este binevenită, mai ales în contextul sosirii iernii. Dar nu în forma actuală. Dacă statul decide să intervină în piață și să plafoneze prețul lemnului de foc la 500 lei/mc, efectele pozitive pe care le așteaptă riscă să fie întrecute de o avalanșă de efecte negative secundare.

Cel care vinde lemn va trebui de acum să se încadreze în prețul plafonat, făcând tot posibilul să-și scadă costurile. Cum? Prin nerespectarea regulilor de exploatare a lemnului. Renunță la standardele pe care și le-a impus pentru că este mai ieftin dacă trage lemnul din pădure pe scurtătură, direct prin pârâu, și dacă lucrează cu muncitori necalificați, cărora nu le oferă nici măcar echipament de protecție. Apoi, decide să nu mai declare întreaga cantitate de lemn pe factură și pe documentele de transport/SUMAL și să folosească metoda supraîncărcării camioanelor. În final, „fentează” statul și contribuie la revigorarea haosului, prin tăieri ilegale și evaziune fiscală. Unde poate, totuși, să-și vândă legal lemnul în profit? Pe piețele UE din vest, unde nu are nicio restricție, și către giganții austrieci și turci, unde nu se plafonează prețul.

Cine va suferi în mod direct? Chiar populația defavorizată, pe care statul vrea să o protejeze prin măsura intervenționistă. În scurt timp, cantitatea de lemn legal disponibil pe piață va scădea. Cererea va crește, mai ales pe timp de iarnă, așa că nevoile vor fi acoperite din lemn ilegal și nefiscalizat.

O posibilă soluție o reprezintă acordarea unor vouchere de compensare către populație, similare celor folosite pentru motorină sau curent electric, despre care ministrul mediului Tanczos Barna vorbea în august. Cei care se încălzesc cu lemne vor primi o compensare cu o sumă fixă pentru metrul cub de lemn, în limita unei cantități rezonabile pe gospodărie. Cu condiția să fie însoțite de factură și aviz. 

Astfel, cumpărătorul va avea tot interesul să aibă trecută pe factură întreaga cantitate pe care o plătește celui care vinde lemnul, căci altfel nu primește voucherul de la stat, iar acesta va fi nevoit să înregistreze tot lemnul în SUMAL. Cui ar mai vinde „pădurarul” lemnul recoltat ilegal dacă lumea vrea factură pe toată cantitatea? În felul acesta, o întreagă piață gri a lemnului nefiscalizat ar ieși la lumină și s-ar transforma într-un venit sigur la bugetul de stat, ceea ce ar reduce semnificativ tăierile ilegale.

Despre autor

avatar

Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.