ALPHAVILLE în concert la Timișoara, în Parcul Rozelor / 21 iunie 2026

by Echipa RomaniaPozitiva

O seară „Forever Young” pentru toți timișorenii: bilete la jumătate de preț pentru concertul ALPHAVILLE

Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, invită publicul la concertul extraordinar al legendarei trupe ALPHAVILLE, a cărei muzică a marcat generații. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 iunie, de la ora 20:30, în Parcul Rozelor.

Cu o carieră de peste patru decenii și milioane de fani în întreaga lume, ALPHAVILLE este una dintre formațiile care au definit sunetul anilor ’80 și au transformat synth-pop-ul într-un fenomen global. Fondată în Germania, în 1982, trupa a cucerit topurile internaționale prin piese-simbol ale muzicii pop, precum „Forever Young”, „Big in Japan”, „Sounds Like a Melody” sau „Dance With Me”. „Forever Young”, una dintre cele mai iubite piese ale tuturor timpurilor, continuă să emoționeze prin mesajul său despre speranță, libertate și dorința de a păstra vii amintiri, emoții și momente care au rămas nealterate de trecerea timpului.

Pentru a face acest eveniment accesibil unui număr cât mai mare de timișoreni și vizitatori ai orașului, s-a decis reducerea cu 50% a prețului biletelor. Astfel, publicul poate achiziționa bilete la prețurile de 95 de lei (Standing), 150 de lei (Standard) și 250 de lei (Premium), pe platformele iabilet.ro și bilete.ro sau la sediul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. Persoanele care au achiziționat bilete la prețul inițial, pot beneficia de reducere contactând platformele de ticketing (pentru biletele achiziționate online) sau prezentând biletele achiziționate fizic la sediul Casei de Cultură de pe strada Miron Costin nr.2, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-16:00.

„Ne bucurăm că putem să îi aducem la Timișoara pe legendarii Alphaville, formație a căror melodii au rămas vii în memoria afectivă a publicului. Așteptăm timișorenii în Parcul Rozelor, pentru a retrăi emoția unor piese care au însoțit tinerețea multora dintre noi și care continuă să inspire și astăzi. Dorim ca acest concert să fie o sărbătoare a orașului și a bucuriei de a fi împreună.” Camelia Fetița, director al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara informează, de asemenea, că spectacolele „Pe o pânză de păianjen” și „The Blessed Voices”, programate pe 18 și 19 iunie, vor fi reprogramate în perioada octombrie–decembrie 2026, din motive independente de voința organizatorilor. Persoanele care au achiziționat bilete sau abonamente online au fost contactate de platformele de ticketing, în vederea restituirii contravalorii acestora, iar biletele cumpărate în format fizic pot fi returnate la sediul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. 

Concertul Alphaville va fi precedat sâmbătă, 20 iunie, de un eveniment cu intrare liberă – proiecția filmului „Whiplash” (2014, 16+), în regia lui Damien Chazelle și avându-i, ca protagoniști, pe Miles Teller și J. K. Simmons. Lansat în 2014, filmul a avut încasări de 49 milioane dolari și un buget de producție de 3,3 milioane de dolari. La cea de a 87-a ediție a Premiilor Oscar, „Whiplash” a câștigat la categoriile „cel mai bun montaj”, „cel mai bun sunet”, „cel mai bun actor într-un rol secundar”, fiind nominalizat și la categoriile „cel mai bun scenariu” și „cel mai bun film”.

You may also like

Leave a Comment