Sibiul promoveaza gastronomia romanească in cadrul Targului de Turism al Romaniei

0

Regiunea Sibiului este promovată în cadrul Târgului de Turism al României ce se desfășoară în perioada 22 – 25 februarie la ROMEXPO, printr-un stand 146 de metri pătrați amenajat pentru demonstrații de live cooking, tema centrală fiind gastronomia din zona Sibiului prin Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. Astfel, meșteșugarii din zona Sibiului împreună cu cele mai delicioase preparate locale vor întâmpina vizitatorii de Joi și până Duminică la Romexpo în pavilionul B1, standurile 67-70.

Pe durata celor patru zile ale Târgului, alături de oferta destinației turistice Sibiu, publicul va putea urmări în stand 13 animații culinare pregătite de bucătari și producători locali din județul Sibiu, urmate de degustări ale preparatelor realizate. Două dintre animații vor fi realizate de o echipă de studenți ai Universității Lucian Blaga din Sibiu. Sesiunile de live cooking vor prezenta alternativ rețetele tradiționale reinterpretate și rețete tradiționale consacrate, iar preparatele culinare vor fi însoțite și de degustări de bere și vin produse în regiunea Sibiului.

Vizitatorii în standul Sibiului vor avea ocazia să deguste cârnații de Mangalița, plăcinta cu urdă numită popular “vărzar”, balmoș, jintiță, tocană de oaie, păstrăv, ciolan afumat cu fasole dar și o “zeamă de 3 minute”, pregătită mai demult de țărani, consistentă și ușor de gătit.

Demonstrațiile de live cooking sunt programate în fiecare zi de târg, după cum urmează:

Joi, 22 februarie: la orele 11, 13,14, 16 și 17

Vineri, 23 februarie: la orele 11, 13, 15 și 16

Sâmbătă, 24 februarie: la orele 11, 13 și 16

Duminică, 25 februarie: la orele 11 și 14

Participarea la Târg a fost posibilă prin efortul financiar al Consiliului Județean Sibiu, al Primăriei Sibiu și al Primăriei Mediaș și cu ajutorul logistic al echipei Muzeului ASTRA.

Echipa formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu, ai Primăriei Municipiului Sibiu, ai Muzeului ASTRA Sibiu și ai Asociației Județene de Turism Sibiu va oferi celor interesați informații despre Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, dar și despre ofertele și obiectivele turistice din regiunea Sibiului.

Echipa Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019

Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 este organizat de un consorțiu local alcătuit din Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaș, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează