Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Pentru ce cauze au donat românii în izolare pe platforma Galantom.ro

0
  • Echipa Galantom a realizat o retrospectivă a modului în care au donat românii pe platforma Galantom.ro în perioada stării de urgență.

  • În perioada analizată (15 martie – 20 mai) s-au făcut 7.231 de donații și s-a strâns suma totală de 933.893 de lei.

  • În săptămâna 6 – 12 aprilie, au fost făcute cele mai multe donații (1.417), suma totală donată fiind de 212.904 de lei.

  • Inițiativa #scutpentruspitale a Asociației ZI de Bine a mobilizat suma totală de 387.875 de lei prin 17 proiecte înscrise pe platformă.

  • Comunitatea românilor din Elveția a strâns 27.691 de lei pentru a susține spitalele din România cu materialele necesare.

Galantom.ro, platforma românească de fundraising peer to peer, a realizat o retrospectivă a modului în care au donat românii pe platformă în perioada de izolare (15 martie – 20 mai) și a comparat rezultatele cu cele de anul trecut, din aceeași perioadă.

Astfel, în perioada menționată mai sus s-au făcut 7.231 de donații și s-a strâns suma totală de 933.893 de lei. Din aceasta, 663.197 de lei (4.829 de donații) au fost mobilizați doar pe proiecte legate de pandemie, înscrise pe platformă de către 17 ONG-uri. Din suma totală adunată pentru proiecte COVID-19, 521.600 de lei s-au strâns pentru proiecte care au susținut spitalele și cadrele medicale, iar restul de 141.597 de lei a fost mobilizată de ONG-uri pentru susținerea beneficiarilor persoane fizice afectați indirect de pandemie.

Așa cum era de așteptat, românii au ales să doneze în lockdown cu preponderență către organizațiile neguvernamentale care au ajutat spitalele și medicii din linia întâi. Astfel, domeniul sănătății a înregistrat o creștere de 33% ca număr de donații și de 55% ca sumă total adunată, față de anul precedent. Un alt domeniu care a înregistrat o creștere semnificativă în această perioadă a fost protecția mediului, segment care a înregistrat o creștere de 88%, comparativ cu 2019.

Susținerea proiectelor din domenii precum educație, drepturile omului și incluziune socială, protecția animalelor și ajutor umanitar a scăzut semnificativ în perioada stării de urgență. Andrei Chirtoc, membru fondator Galantom, a analizat acest comportament și a adăugat faptul că „noi am încercat să comunicăm în toată această perioadă că, în contextul noului coronavirus, nevoile spitalelor și a celor din linia întâi primează. Însă, nu trebuie să uităm nici de celelalte cauze și proiecte de impact în comunități, care riscă să se închidă dacă nu vor avea în continuare susținerea oamenilor”.

În mijlocul stării de urgență, în săptămâna 6 – 12 aprilie, au fost făcute cele mai multe donații (1417), suma totală donată fiind de 212.904 de lei, adică cu 250% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. După luna aprilie, când s-a înregistrat cea mai mare sumă donată din istoria platformei, în luna mai a fost înregistrată o scădere, în special din cauza anulării unor evenimente sportive care aduceau destul de multe donații, principalul eveniment fiind Semimaratonul București.

Inițiativa #scutpentruspitale a Asociației ZI de Bine a mobilizat suma totală de 387.875 de lei prin 17 proiecte înscrise pe platformă, strângând bani pentru spitale din București și din țară. La nivel județean, cele mai mari sume au fost donate către Spitalul de copii din Botoșani – 53.385 de lei – și către Spitalul Municipal Eugen Nicoară din Reghin, care a strâns donații de 35.826 de lei.

Pandemia și starea de urgență a venit și cu noi modalități de fundraising. În afară de campania Dăruiește ziua ta, echipa Galantom a adaptat și promovat și alte provocări de fundraising care se pot face prin prin platformă, direct de acasă. În locul evenimentelor sportive amânate, au fost încurajate provocările sportive de acasă și evenimentele online care presupun sharing de pasiuni ori talente (workshop-uri, concerte, sesiuni de yoga, coaching) cu o componentă de fundraising. Dar vorbim și de provocări personale de 30 de zile precum renunțarea la un obicei mai puțin bun, cum ar fi fumatul sau consumul de zahăr, sau adoptarea unui obicei bun, cum ar fi alegerea transportului alternativ (cu bicicleta sau pe jos) în detrimentul mașinii.

“Provocarea sportivă de acasă” a adus pe platforma Galantom.ro peste 70 de fundraiseri care au strâns suma de 62.232 de lei dintr-un număr de 732 de donații. O inițiativă sportivă în condiții de pandemie care a mobilizat rapid fundraiseri este „Andurant Sprint Rafael 2020 – aleargă și/sau donează pentru gratuitatea terapiilor acordate copiilor și adulților cu dizabilități!”. Pentru acest proiect s-au strâns 45.139 de lei.

Solidaritatea din această perioadă a fost foarte frumos ilustrată și de comunitatea românilor din Elveția, care s-au implicat în strângerea de fonduri pentru a susține spitalele din România cu materialele necesare. Astfel, s-au strâns 27.691 de lei pentru proiectul Scut pentru spitale de la Asociația Zi de Bine.

Donația medie de pe platformă în perioada analizată a fost de 129 de lei, în comparație cu 115 lei, media pe aceeași perioadă din 2019, ceea ce înseamnă o creștere de 12%.

Despre Galantom

Platforma Galantom a fost dezvoltată de Asociația Envision și Asociația People for Sport pentru

ca oamenii de bine din România să poată susține cu ușurință cauzele sociale în care cred. Lansat în iunie 2013, proiectul Galantom reprezintă una dintre dovezile palpabile că românii sunt din ce în ce mai implicați social și din ce în ce mai interesați de rezolvarea problemelor din

comunităţile lor. Doar în 2019, prin Galantom s-au donat în total peste 3,5 milioane de lei, dintre care 1,3 milioane de lei prin Dăruiește ziua ta, iar mii de oameni au primit sprijinul de care aveau atâta nevoie.

Pentru creșterea impactului dar și a sustenabilității, platforma Galantom beneficiază în perioada 2019 – 2022 de o cofinanțare din partea Romanian-American Foundation.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.