Nu toți eroii poartă pelerine

0

Cândva un băiețel visa să fie prințul care salvează prințese neajutorate și care ajută oameni amenințați de dragoni.

Cam toți băiețeii au în plan să devină supereroi și să salveze lumea. Doar că băiețelul despre care vorbim a rămas la fel de dornic să schimbe în bine vieți și să facă lumea mai bună și după ce a crescut.

Mulți oameni cred că trebuie să ai superputeri ca să oprești “răul”: super forță, super viteză, sau chiar capacitatea de a zbura. Dar, de fapt, nu este nevoie de nimic din toate acestea pentru a fi eroul care salvează ziua. O persoană obișnuită poate face o diferență uriașă în viața altcuiva.

Băiețelul cel mic a devenit omul mare care, fără pelerină sau costum special, se ambiționează să lupte cu dragonii lumii moderne. Dan Patzelt, președintele Asociației pentru Dezvoltare Urbană, nu are alură de supererou sau prinț, și cu toate acestea se zbate în fiecare zi pentru a schimba viețile semenilor săi. Nu poate zbura, are în schimb o altă superputere: perseverența. De peste 10 ani încearcă să mute munții din loc. Munți de nepăsare, inerție și neglijare.

Prin Asociația pentru Dezvoltare Urbană desfășoară proiecte diverse pentru îmbunătățirea vieții în comunitate și derulează proiecte în cultură, educație și mediu.

Dragonul mare și rău

Un dragon i-a întunecat lumea atunci când tatăl lui a început să își piardă vederea. S-a interesat cum ar putea să învingă acest dragon și a descoperit o parte a societății despre care nu știa mare lucru. Nevăzătorii și modul în care aceștia interacționează cu mediul înconjurător.

A aflat cât de greu le este copiilor nevăzători să învețe, cât sunt de dependenți de alte persoane care să le arate și să le explice orice lucru. Și, în același timp, sunt dependenți de tehnologie, având în vedere că smartphone-urile dotate cu aplicații speciale le fac învățarea mai ușoară.

Începutul aventurii

Asociația pentru Dezvoltare Urbană nu înseamnă un singur visător, ci o echipă de oameni cu suflet mare, oameni care își doresc să schimbe vieți, să ajute, să revoluționeze. Iar această echipă crește de la an la an.

În poveștile clasice, eroul primește ajutor și reușește să își continue drumul. Întotdeauna există un Ochilă, Gerilă, Flămânzilă, Setilă sau Păsări-Lăți-Lungilă, chiar dacă nu îi cheamă așa în realitate.

La început de drum, Dan a primit ajutor din partea prietenului său, Dorin Moldovan. Timp de patru ani, asociația s-a implicat în acțiuni de accesibilizare a artei pentru persoanele cu dizabilități. Au organizat expoziții tactile în 6 muzee din 5 orașe din țară.

În cadrul unei expoziții de la Muzeul Național de Artă a avut loc o întâlnire care avea să schimbe traseul asociației. O fetiță nevăzătoare, care se separase de grup, a încercat să exploreze singură un basorelief tactil. Dar fără un specialist lângă ea, care să îi explice ce anume atinge, nu a reușit și a plecat dezamăgită.

După această întâmplare, Dan și-a dat seama că nevăzătorii au nevoie de un asistent software (app) care să îi ajute să exploreze singuri desene. Și a decis să creeze o aplicație mobilă pentru nevăzători, care să identifice poziția degetului și să ofere informații audio despre zona atinsă.

Ajutoarele de nădejde

Dan Patzelt a adunat în jurul ideii lui mulți oameni la fel de inimoși, voluntari, desenatori, traducători, dar și organizații mari, precum Ministerul Culturii, Asociația Fondului Cultural Național, Fundația Orange și numeroase companii: OMV Petrom, ING Bank România, Hewlett Packard Enterprise, Microsoft România, Electrica S.A.

Fiecare dintre aceste zâne bune moderne a adus un strop de magie în povestea noastră, iar proiectul a crescut. Nu chiar într-o lună, cât alții într-un an, precum Făt Frumos din Lacrimă, dar am spus deja că superputerea lui Dan este perseverența.

În același timp cu studiul și lucrul la aplicația de mobil a început și colaborarea cu cele 7 școli de nevăzători din țară. Așa a cunoscut-o pe Delia, o fată talentată la scris, care studia la Liceul pentru Deficienți de Vedere din București. Hotărârea ei de a merge la Facultatea de Litere l-a impresionat pe președintele ADU și a dorit să o ajute. Asociația pentru Dezvoltare Urbană i-a donat Deliei un iPhone, cu care ea a reușit să se pregătească pentru Bacalaureat. După ce a trecut cu bine acea provocare, ea studiază acum pe un laptop și este deja în anul doi de facultate.

Arma” schimbării: smartphone-ul

În majoritatea poveștilor, eroul are o armă specială. Nu vorbim aici despre un paloș sau o sabie laser, ci despre un telefon mobil inteligent.

Calitatea vieții unui nevăzător crește cu ajutorul oricărui dispozitiv care include comenzi vocale. Smartphone-ul (citește scrisul de pe ecran și scrie prin dictare) este un accesoriu indispensabil persoanelor cu deficiențe de vedere, cu care acestea pot avea acces rapid și direct la informație, cumpărături online și rețele de socializare, aplicații educaționale.

Cu ajutorul acestei “arme”, prin educație, se pot integra mai ușor în societate și pot avea și altfel de meserii, în afara celor clasice pentru nevăzători (maseur și acordor de pian). De aceea, asociația a creat aplicația de mobil care oferă asistență audio unui nevăzător în explorarea graficelor tactile și creează o experiență de învățare completă.

Pentru a permite copiilor din școlile speciale să studieze independent hărți, portrete și peisaje tactile cu ajutorul aplicației, a donat acestor școli 33 de device-uri Apple și 14 cataloage tactile care se autodescriu. Tehnologia vine acum în ajutorul profesorilor și permite copiilor să studieze de unii singuri acasă.

Obstacole, teste, transformări

În orice poveste, personajele au de trecut teste și de înfruntat dușmani pentru a se transforma și a învinge răul. Și Proiectul pentru studiul independent al nevăzătorilor a trecut prin multe etape de dezvoltare și denumiri. Întâi a fost Pas de Elefant, THATS, apoi Touching AI. Acum se numește Tactile Images.

Prin prezența la conferințe și evenimente în Germania, Bulgaria și România, expoziții în muzee, Caravanele Docuart, prin acțiunile Tehnologia Equal și Imagini Tactile, vestea despre ceea ce face asociația s-a răspândit. Acțiunile din cadrul proiectului au ajuns în nu mai puțin de 26 de orașe, iar în mediul online au strâns peste 400.000 de vizualizări.

Bătălia grea a fost dusă prin advocacy și lobby: asociația a inițiat o petiție online prin care solicită autorităților ca smartphone-ul să devină accesoriu tiflotehnic și să fie decontat de Casa de Asigurări de Sănătate. Peste 3.000 de oameni au semnat această petiție, dar nu a fost de ajuns ca autoritățile să facă o schimbare. Balaurul nu a fost învins încă, dar lupta continuă! Poți semna și tu petiția.

Darul cunoașterii: platforma de e-learning pentru persoanele cu deficiențe de vedere

Pentru ca soluția pentru studiu independent să ajungă la cât mai multe persoane cu deficiențe de vedere, a apărut prima platformă educațională gratuită dedicată nevăzătorilor. Aici se pot adăuga texte fotografiilor și planșelor tactile pentru ca mai apoi să poată fi explorate cu o aplicație mobilă, care indică audio ceea ce degetul atinge, soluția www.tactileimages.org

Pe lângă biblioteca cu 800 de planșe tactile cu descrieri multilingve, aceasta platformă oferă profesorilor și părinților posibilitatea de a crea gratuit materiale educaționale și de a reliefa manual, la preț redus, planșe, desene și hărți.

Fii și tu erou!

Asociația pentru Dezvoltare Urbană vrea ca, la fel ca în cazul Deliei, poveștile tot mai multor copii să fie unele despre ambiție și succes. Așa că a adunat 10 telefoane iPhone pe care le-a donat unor copii nevăzători. Pentru aceștia un smartphone este un vis îndepărtat și cele mai multe familii nu își permit un astfel de telefon, cu care copiii ar putea învăța mai simplu.

Concursul pe care l-a organizat asociația pentru a oferi aceste telefoane a strâns însă 18 povești impresionante. Așa cum viața Deliei s-a schimbat cu ajutorul unui smartphone, asociația dorește ca și ceilalți copii care au participat, dar nu au primit telefoane, să aibă o șansă la educație mai bună.

Acum este rândul tău să fii erou! Poți fi eroul care schimbă lumea. Nu lumea întreagă, ci lumea unui copil nevăzător. Nu ai nevoie de pelerină sau costum de supererou, ci doar de dorința de a te implica.

Dacă ai un telefon pe care nu îl folosești și l-ai uitat printr-un dulap, îl poți dona unui copil nevăzător în cadrul proiectului. Sau poți folosi “arma secretă” care poate face minuni. Fă orice donație în contul BCR RO42RNCB0072135032030001 – Asociația pentru Dezvoltare Urbană, CUI 25066833 sau  pe Bursa Binelui .

By Oana Hagiescu

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.