Marele premiu internațional al Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă a fost acordat Registrului Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice din România

0

București, 24 martie 2021 – Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a realizat cea mai bună campanie organizată în anul 2020 pentru celebrarea Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice. În fiecare an, la conferința anuală a Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă, în cadrul Galei Campionilor, sunt anunțați câștigătorii premiilor pentru cele trei categorii: premiul pentru încurajare, premiul pentru originalitate și marele premiu.

Este al doilea an când Registrul din România este nominalizat pentru marele premiu, după ce pentru campania realizată în anul 2018 a primit premiul pentru originalitate. Anul acesta, pentru marele premiu au fost nominalizate registrele din Singapore, Spania și România. Campania organizată de Registrul din România a primit cea mai bună evaluare din partea juriului internațional, iar decernarea trofeului a fost făcută de doamna Bronwen Shaw, președinta Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă.

“Acest premiu internațional acordat de Asociația Mondială a Donatorilor de Măduvă ne încurajează să credem că eforturile noastre sunt în direcția bună. Este o recunoaștere publică a importanței donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice care aleg să salveze vieți. Noi asigurăm un cadru de funcționare, standarde comune internaționale și asistență, însă fără implicarea lor, munca noastră nu ar fi posibilă. Acest premiu ne onorează, dar în același timp, ne responsabilizează și ne obligă să continuăm ce am început acum 8 ani cu și mai multă dăruire. Mulțumesc echipei și partenerilor noștri pentru efortul constant pe care îl depun și am convingerea că împreună reușim să salvăm vieți”, a declarat dr. Aurora Dragomirișteanu, Director General al RNDVCSH.

Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice dezvoltă constant și activ campanii de promovare a donării de celule stem hematopoietice, precum „Donează o șansă la viață!” și proiecte menite să faciliteze coordonarea și comunicarea între instituțiile medicale partenere din domeniul transplantului de celule stem hematopoietice. Pe de altă parte, Registrul face un efort continuu pentru informarea și conștientizarea populației României despre importanța înscrierii unui număr cât mai mare de persoane în Registru..

În cei 8 ani de funcționare ai Registrului național, s-au înscris 76.464 de donatori voluntari. Numărul donatorilor înscriși în RNDVCSH este încă scăzut, ponderea donatorilor din totalul populației României este de numai 0,3%, valoare situată mult sub media din Uniunea Europeană, care este de 10 ori mai mare (3% ).

De la înființare, Registrul a facilitat realizarea a 303 de transplanturi de celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiți în centrele de transplant din țară. Cu toate acestea, unul din trei pacienți români diagnosticați cu cancer de sânge este în așteptarea unui donator compatibil neînrudit. Conform statisticilor, șansa de a găsi un donator compatibil pentru un pacient este mai mare în rândul persoanelor din țara de origine. Fiecare donator nou înscris poate fi șansa la viață a pacienților care așteaptă un transplant de celule stem hematopoietice.

Până în prezent, 26 de donatori înscriși în RNDVCSH au donat celule stem hematopoietice pentru pacienți neînrudiți: 12 pacienți români și 14 pacienți străini.

Donatorii compatibili cu pacienții români transplantați în centrele de transplant din țară au fost identificați în Registrul din România (4%) sau în registre internaționale. Pentru 9 din 10 pacienți români, donatorul compatibil a fost găsit în registrele țărilor din Uniunea Europeană, iar pentru 23 de pacienți, donatorii au fost identificați în alte registre (India, Israel, Marea Britanie și Turcia).

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoitice a fost inițiată de Asociația Mondială a Donatorilor de Măduvă și este celebrată în fiecare an la nivel internațional în a treia sâmbătă a lunii  septembrie. Scopul acestei inițiative este de a mulțumi milioanelor de donatori de celule stem hematopoietice înscriși în registrele din întreaga lume și de a recunoaște cooperarea globală în transplantul de celule stem hematopoietice.

Datorită pandemiei COVID-19, ediția din 2020 a fost sărbătorită în cea mai mare parte virtual. Cu toate acestea, în timp ce ne-am confruntat cu aceste vremuri dificile pentru toți, la nivel internațional, registrele au continuat să funcționeze și au celebrat împreună Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Campania „Donează o șansă la viață!” este susținută de Ministerul Sănătății în cadrul programului național de sănătate „Transplantul medular de celule stem hematopoietice periferice și centrale”.

Mai multe detalii despre cum poți deveni donator voluntar, pot fi găsite pe site-urile registrului: www.registru-celule-stem.ro; www.rndvcsh.ro și pe canalele sociale ale acestuia.

Informații despre înscrierea online în Registru se pot afla accesând linkul: https://www.registru-celule-stem.ro/cum-poti-sa-te-inscrii-online-2018/

Informații despre Asociația Mondială a Donatorilor de Măduvă – World Marrow Donors Association  și despre celebrarea Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem hematopoietice pot fi găsite pe site-urile: https://wmda.info/ și https://worldmarrowdonorday.org/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.