Universitatea celor mici: reporteri la doar 4 ani, manageri media la 14 ani :)

0

Psihosucces Kids, universitatea celor mici / Reporteri la doar 4 ani, manageri media la 14 ani

Au între 4 și 14 ani, dar merg la Universitate… Universitatea Psihosucces Kids. Proiectul educațional a prins viață în contextul în care România are mare nevoie de adevărați lideri în toate domeniile de activitate, iar aceștia trebuie formați în spiritul antreprenoriatului încă de mici.

Școala viitorilor lideri, Psihosucces, își propune dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor, într-o lume în care iraționalul și stresul predomină viața socială a generației tinere, iar dezvoltarea spiritului de inițiativă, a inteligenței în afaceri reprezintă obiectivul major al acestui proiect educațional.

444

Primul domeniu de activitate pe care micuții îl exploatează deja este cel al mass-media. Și cum, dincolo de talentul înnăscut, jurnalismul reprezintă o afacere grea, dar bănoasă, copiii au înființat primul lor ziar, Ziarul Psihosucces și îl conduc de la A la Z. Profesorii au ținut să le explice viitorilor lideri că expresia “Nu contează ce faci, contează cât convingi că faci” nu reprezintă doar o banală lozincă, ci un principiu după care aceștia se vor ghida în viață. Una dintre cele mai importante lecții pe care “mini-studenții” au fost nevoiți să le învețe este cum să gestioneze eventualele probleme care pot apărea într-o afacere, inclusiv din perspectivă economică, nu doar editorială.

Psiholog: “Îi pregătim și pentru obstacole, îi pregătim pentru viața reală”

Psihologul Camelia Stavarache, coordonatorul proiectului educațional Psihosucces Kids, afirmă că participanții la acest club sunt copii inteligenți, cu părinți inteligenți și iubitori, preocupați de viitorul lor, dar în acest context poate apărea și un revers al iubirii. “Unii copii suferă de “răsfăț”, de tirania lui “mie, mi se cuvine”. Efectele răsfățului sunt diminuarea autonomiei și scăderea rezistenței la obstacole. În acest sens, a-i învăța să-și facă o afacere, îi pune în situația de a asimila refuzul și dificultățile, de a-și dezvolta stima de sine. De exemplu, nu toți cititorii vor fi încântați de ziarul lor sau nu toate jucăriile se vor vinde la prețul dorit la licitația organizată și condusă chiar de ei. Mulți părinti îmi spun că, imediat după prima lor vânzare, prichindeii de 4-5 ani au cerut în mod spontan să doarmă singuri”, adaugă psihologul Camelia Stavarache.  “Când i-am spus Universitatea Psihosucces Kids, ne-am gândit la sensul latinesc al cuvântului și anume, acela de totalitate: o comuniune între artă, știință, comunicare și business”, ne spune psihologul.

Psihosucces Kids este un club de afaceri și inteligență emoțională pentru copiii între 4-14 ani. Clubul este deschis în centrul Bucureștilor, iar frecvența este săptămânală (2 ore pe săptămână).  Pe lângă programul de “business kids” (ziarul Psihosucces, licitații cu jucării, cosmetice hand-made etc), copiii fac experimente științifice, își construiesc propriile jucării, descoperă stelele cu ajutorul telescopului și scriu articole în ziar.  “Dacă vă așteptați la o fițuică cu benzi desenate, ei bine, veți avea o surpriză: ziarul Psihosucces este un ziar cu conținut științifico-practic, scris de copii, dar citit de adulți”, afirmă coordonatorul proiectului educațional. În perioada verii, funcționează programul Tabara Urbană Psihosucces cu program zilnic (8-18h), cu prânzul luat la restaurant și activități tematice legate de supraviețuire “a la Bear Grylls” , știință, artă și sport.

Părinții își pot înscrie copiii la Psihosucces Kids pe website-ul www.psihosucces.ro

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează