România nu mai este o țară low-cost. Competitivitatea este un imperativ. Revoluția digitală a schimbat totul.

0

Forumul economic franco-român 

Poveștile care schimbă jocul”, din 19 iunie

Prima parte a Forumului Poveștile care au schimbat România a demarat cu o sesiune plenară dedicată Competitivității, în care speakeri din cinci domenii economice cheie au răspuns, cu date exacte, clișeelor și provocărilor economice actuale:

  • România: țară low-cost, best-cost sau value-added?

  • Cum crește competitivatea economiei românești?

  • Ce investiții au fost și sunt în continuare necesare?

Liudmila CLIMOC, CEO Orange Romania: „Pot caracteriza evoluția pieței Orange în România în cei 22 de ani de activitate ca efervescentă. Capacitatea umană, profesionalismul ingineresc, pregătirea în sectorul IT&C, cultura de a adopta rapid noile tehnologii, au contribuit la crearea în România a uneia dintre cele mai bune echipe Orange din Europa. Vedem impactul Orange în scăderea decalajului digital și în creșterea capacității digitale a lumii de business și a lumii în general. Mă refer la IOT, la smart cities, la smart everything. Unul dintre proiectele Orange de acest gen este crearea unui smart city în Alba Iulia pe care îl consider unul simbolic. Avem un city of the future în orașul în care acum 100 de ani s-a semnat Marea Unire.

François BLOCH, Director General BRD Groupe Société Générale: “În condițiile în care finanțarea este arma cea mai importantă în creșterea investiților pe termen lung și dezvoltarea economică, BRD vine cu 31mld. RON finanțări pentru economia României, ceea ce înseamană 10-15% din totalul finanțărilor din economia românească. Investim în start-up-uri interne și externe pentru a crea noi soluții digitale și a genera inovație. Punem accent pe formarea și educarea financiară, educația financiară în România fiind un subiect pe care îl abordăm cu tinerii. Lucrăm deja cu 20 de orașe și 12 universități.”

Christophe DRIDI, Director General Groupe Renault România: Filozofia Dacia a fost dintotdeauna aceea de a crea vehicule simple, atrăgătoare, la prețuri accesibile, care nu consumă prea mult și nu poluează prea mult. Dezvoltăm de asemenea toate elementele de integrare locală din punct de vedere al furnizorilor, pe care îi considerăm partenerii noștri. (…) Mașina de mâine este electrică, conectată și autonomă. Inovația trebuie să fie generată nu numai pe platforma industrială, ci și în modul în care abordăm pregătirea personalului. Trebuie să automatizăm și să robotizăm. Suntem obligați pentru a rămâne competitivi, în condiții tensiunilor existente pe piața muncii. Educația este importantă, mai ales cea în sistem dual. Avem nevoie nu numai de teorie, dar și de practică.”

Bogdan COCIAN, CEO Elba: „Obstacolele pe care le-am întâlnit cel mai des au fost rezistența în fața schimbării și diferențele culturale. De aceea e bine să gândim în termeni de parteneriat colaborativ pe termen lung care să aibă la bază inteligența emoțională aplicată în afaceri. Revoluția digitală în momentul de față schimbă totul, de la administrația publică și modernizare, până la cele mai nebănuite sectoare: asigurări, banking, IT&C, automotive, chiar și modelul de proprietate. Toate acestea sunt în același timp și oportunități extraordinare. (…) Nu mai suntem o țară ieftină. Nu mai suntem o țară low cost. Un brand românesc trebuie să dea dovadă de agilitate și inovație pentru a putea penetra piața internațională. Astări regiunea Banat a devenit un adevărat Sillicon Valley la nivel european.”

Jean Richard DE LATOUR, CEO Carrefour Romania: „Două dintre cheile succesului Carrefour în România sunt calitatea personalului și calitatea ecosistemului IT și digital. Ele ne-au permis dezvoltarea unor forme de dialog cu clientul în premieră. Capacitatea de a face business cu ajutorul noilor tehnologii este unica. (…) Actorii din retail au un rol major în susținerea furnizorilor locali. Întreținem un dialog constant cu fermierii și promovăm proiecte de susținere a agriculturii ecologice care are un potențial imens în România. Un astfel de proiect este «Creștem România BIO» care a atras interesul a peste 200 de fermieri dintre care 65 au și demarat acest program. Sunt impresionat de tinerii agricultori care investesc în România și dezvoltă acest nou tip de agricultură. Ei trebuie sprijiniți pentru că este nevoie de trei ani de conversie către agricultura ecologică.

Moderatorul panelului, Eric STAB, Președinte CCEF și PDG Engie Romania, a menționat în deschiderea conferinței: “Panelul pe care îl moderez are o cifră de afaceri cumulată de peste 10 mld. de euro”, reunind cinci dintre cei mai mari investitori francezi în România.

Deschiderea oficială a Forumului economic franco-român „Poveștile care schimbă jocul” a avut loc în prezența prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, a ES Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România și a lui François Coste, Președintele CCIFER.

François Coste, Președintele CCIFER, a declarat:

Numeroasele companii cu capital francez prezente aici au găsit în România: O sursă de creștere pe o piață europeană nesaturată, preferința publicului românesc pentru numeroasele mărci franceze este o dovadă a succesului lor în România. Companiile franceze au mai găsit o sursă de competitivitate globală, producând aici, cu ajutorul a numeroase talente românești, o parte din valoarea adăugată în industrie sau în servicii. În schimb, companiile franceze au adus României capital (Franța este a 3a sursă de capital străin), 125 000 de locuri de muncă directe, o contribuție puternică la internaționalizarea și la creșterea în gamă a economiei românești. Prin achizițiile lor, prin acordurile de producție, prin joint ventures, investitorii francezi au contribuit la dezvoltarea companiilor cu capital autohton – fapt pe care îl punem în valoare astăzi și prin acordare unui premiu al cooperării franco-române!”

Orientat spre viitor, forumul are drept obiectiv și reiterarea priorităților pe termen scurt care fac obiectul dialogului dintre comunitatea economică franceză și autoritățile române, respectiv: reducerea tensiunilor de pe piața muncii; modernizarea infrastructurii de transport, sănătate și educație; simplificarea interacțiunii cu statul; previzibilitatea și stabilitatea reglementărilor legislative; și afirmarea României în UE, UE fiind pentru toate statele membre o sursă unică de finanțare și stabilitate, care trebuie maximizată”, a adăugat François Coste, Președintele CCIFER.

ES Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, a arătat în mesajul ei:

Acest forum are trei obiective majore: 1) renunțarea la clișeele și ideile preconcepute despre țările noastre, subliniind bogăția și dinamismul relației noastre economice actuale; […] 2) o trecere în revistă a oportunităților și provocărilor economice cu care se confruntă România și perspectivele care rezultă de aici pentru companii […] și 3) valorificarea sectoarelor promițătoare care ar putea stimula crearea de parteneriate reciproc avantajoase pentru Franța și România, în special în domenii precum: inovația, digitalizarea, agricultura și orașul viitorului. […] În această privință, aș dori să subliniez un cuvânt care caracterizează în mod deosebit natura relațiilor economice stabilite între companiile franceze și românești: cuvântul „calitate”. Sunt impresionată de calitatea parteneriatelor, proiectelor și produselor rezultate din colaborările franco-române.”

Forumul economic franco-român “Poveștile care schimbă jocul”

19 iunie 2019, 09:00 – 17:00, JW Marriott Bucharest Grand Hotel

AGENDA completă a evenimentului: http://bit.ly/2KJnsRd.

Forumul economic “Poveștile care schimbă jocul”, organizat de Camera Franceză de Comerț și Industrie din România (CCIFER) și comitetul român al Consilierilor de Comerț Exterior ai Franței (CCEF), reunește pentru o zi, la București, 46 de lideri români și francezi din domenii economice cheie, care vor confrunta stereotipurile inter-culturale prin retrospectiva ultimilor 30 de ani de cooperare franco-română și perspectiva economiei viitorului bazată pe inovație, tehnologie și cooperare trans-frontalieră

CCIFER: O comunitate de afaceri fondată pe savoir-faire-ul francez, Camera de Comerț și Industrie Franceză în România (CCIFER) este un lider angajat în dezvoltarea durabilă a persoanelor, a companiilor și a României. CCIFER reunește  peste 550 de companii franceze și române care reprezintă 18 Mld de euro și peste 125,000 de locuri de muncă. Companiile membre sunt lideri în mai multe sectoare de activitate care formează economia locală.  CCIFER exprimă o poziție comună a societăților membre și a investitorilor francezi în România în dialogul cu autoritățile publice.

CCEF: Consilierii de Comerț Exterior ai Franței (CCEF) fac parte dintr-o rețea internațională de 4000 de membri – reprezentanți de companii și experți, selectați pentru competențele și experiența lor internațională, pentru a contribui la dezvoltarea prezenței economice a Franței în lume și a consolida relațiile franco-locale. 

La French Tech: este un ecosistem de start-upuri franceze sau internaționale, care include antreprenori, investitori, fondatori de start-upuri, care au poziționat Franța pe harta tehnologiei. Cu 38 de comunități în Franța și 48 de comunități în străinătate, La French Tech susținută de statul francez, prin programe, evenimente, politici publice, acces la finanțare și prin crearea unui sistem de conexiuni la nivel internațional.

Lansată în acest an, La French Tech România își propune:

  1. Sprijin pentru start-upurile franceze care vor să se instaleze în România

  2. Promovarea start-upurilor românești de valoare pe piața franceză și la saloanele profesionale din Franța.

  3. Finanțarea start-upurilor din România, prin intermediul unui fond de investiții în curs de constituire.

Statistici privind Comerțul exterior al Franței în România:

Cu 2300 de companii franceze active în România, Franța reprezintă cel de-al 5-lea cel mai mare investitor străin, cu 4,4 miliarde de euro. Comerțul bilateral este în creștere și se ridică la 8,5 miliarde de euro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.