CROSUL SUPEREROILOR REVINE LA SPORTS FESTIVAL. Supereroii se aliniază din nou la start, în 4 iunie, și aleargă pentru renovarea maternității Stanca, din Cluj-Napoca 

0

Crosul Supereroilor revine la Sports Festival cu o nouă cauză umanitară: renovarea Clinicii de Obstetrică-Ginecologie “Dominic Stanca” din Cluj-Napoca. Clujenii pasionați de sport au șansa să devină eroi pentru o zi prin participarea la competiția de alergare organizată duminică, 4 iunie, în cadrul Sports Festival. Jumătate din taxa de înscriere va merge către această nouă misiune locală a programului Spitale Publice din Bani Privați. Prima etapă, care va începe în luna mai a anului 2023, va dura 3 luni și va consta în renovarea Maternității, cu un cost estimativ de 235.000 Euro. A doua etapă care constă în modernizarea unității de Neonatologie are un cost estimativ de 265.000 Euro, iar pentru această fază a proiectului comunitatea din Cluj este încurajată să doneze. Cauza este susținută de Codin Maticiuc, prin Fundația Metropolis, în parteneriat cu Untold Universe și Sports Festival. Proiectul a fost anunțat în cadrul unei conferințe care a avut loc miercuri, 15 martie, în Cluj-Napoca.

Patrick Ciorcilă, cofondator Sports Festival: ”Suntem încântați să continuăm parteneriatul cu Fundația Metropolis și să organizăm împreună a doua ediție a Crosului Supereroilor. Împreună cu sportivii ajutăm, în mod real, comunitatea în care trăim. Îi invităm pe toți cei care vor să se bucure de mișcare să se înscrie la cros și să devină, pentru o zi, supereroi, indiferent dacă sunt alergători de performanță, amatori sau dacă se află la prima competiție. Proba de 5 km este una accesibilă tuturor cu câteva antrenamente înainte, iar pacerii și punctele de hidratare de pe traseu o să fie special gândite pentru începători. Sportul înseamnă sănătate curată. Iar atunci când, pe lângă sport, putem oferi mai mult oamenilor din jurul nostru, suntem cu atât mai motivați. Îl felicit pe Codin pentru inițiativa Spitale Publice din Bani Privați și mă bucur să putem contribui și noi, prin proiectele noastre, la cauze așa frumoase.”

Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis:Am susținut întotdeauna că binele se face cu zgomot și că doar împreună putem aduce schimbări majore acolo unde este necesar. Astfel, mă bucur că parteneriatul început anul trecut cu Sports Festival continuă și în 2023, mai ales că anul acesta, ajutorul nostru merge către comunitatea care ne-a susținut de la început, ClujNapoca. Educația către caritate și sportul sunt două arii care în România au nevoie de dezvoltare și faptul ca reușim să ne unim forțele îmi dă speranță că acest parteneriat va fi unul de lungă durată. Suma strânsă în urma Crosului Supereroilor din 2023 va fi dublată de către Fundația Metropolis și investită în renovarea Secției de Neonatologie a Clinicii de Obstetrică și Ginecologie Dominic Stanca, acolo unde anual sunt aduși pe lume aproximativ 2000 de nou născuți. Nu văd ceva mai important decât a-i oferi unui om asistența medicală de care are nevoie încă din primele ore de viață, esențiale de altfel pentru fiecare dintre noi. Secția de Neonatologie a Clinicii de Obstetrică și Ginecologie Dominic Stanca va fi renovată complet: sala de nașteri, salonul de lăuze, compartimentul de terapie intensivă, compartimentul de prematuri, saloanele pacientelor și anexele adiacente secției. De asemenea, secția va fi utilată cu aparatură modernă, investiția ridicându-se la aproximativ 265.000 Euro. Ne bucurăm să #FACEM împreună, pentru Cluj.

Clinica Obstetrică-Ginecologie ”Dominic Stanca” din Cluj-Napoca este parte integrantă a Spitalului de Urgență Cluj-Napoca, una dintre cele mai mari unități medicale cu paturi din România. În cadrul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie ”Dominic Stanca” se efectuează anual peste 2.200 de nașteri, peste 4.500 de internări, aproximativ 10.000 de consultații și peste 2.000 de intervenții chirugicale, fiind cea mai mare maternitate din zona Ardealului.

Prof. Dr. Claudia Gherman, managerul Spitalului Clinic de Urgență din Cluj-Napoca: ”Suntem un spital mare cu 33 de clădiri în care ne desfășurăm activitatea. Marea majoritatea a acestor clădiri au peste 100 de ani vechime și ne luptăm din răsputeri să le reabilităm pentru un colectiv de experți de excepție. Drept urmare, acceptăm surse de finanțare, scriem proiecte europene și le câștigăm. Secția de Obstetrică-Ginecologie este secția care anual înregistrează cel mai mare număr de nașteri din Ardeal.”

Prof. Dr. Dan Mihu – Șef Secție Obstetrică-Ginecologie: ”Lucrările de modernizare vor începe în sala de nașteri care este prin construcție la extremitatea clădirii. Cu acel punct fierbinte care este inima clinicii se va începe. Se va veni în continuare cu secția de lăuze, deci unde sunt mamele cu copiii, apoi se va continua cu secția de obstetrică patologică. Toate acestea vor fi renovate, alături de secția de Neonatologie care face parte din blocul de nașteri cu compartiment de terapie intensivă, secția de nou-născuți prematuri și alte stații anexe. Ultima reparație consistentă a fost făcută în anii ’94, deci în urmă cu aproximativ 30 de ani.”

Participanții se pot înscrie începând de miercuri, 15 martie, pe site-ul sportsfestival.com/AleargaPentruCluj la una dintre cele trei probe ale competiției: PRO 10K feminin/masculin (+ premiu pentru record de timp), OPEN 10K feminin/masculin și OPEN 5K feminin/masculin. Până în data de 15 mai, doritorii beneficiază de prețuri early-bird la înscriere. Alergătorii care doresc, pot să doneze pentru această cauză mai mult decât suma alocată din taxă, online, la înscriere, lunar prin sms, sau în cadrul Sports Festival, în zona special amenajată pentru donații.

Începând din 20 aprilie, până în 29 mai, alergătorii începători pot beneficia gratuit de antrenamente coordonate de Club Sportiv Atletic Cluj. Antrenamentele vor avea loc în fiecare marți și joi a săptămânii, de la ora 18.00, și sâmbătă, de la ora 10.00, pe Cluj Arena.

Kit-ul de concurs conține:

  • Număr de concurs
  • Cip de cronometrare
  • Tricou oficial
  • Săculeț
  • Eșarfă multifuncțională
  • Power bar
  • Sticlă apă
  • Medalie
  • Surprize din partea partenerilor

TAXĂ DE PARTICIPARE:
OPEN 5 KM: 90 lei (100 lei după 15 mai)

OPEN 10 KM: 120 lei (145 lei după 15 mai)

PRO 10K: 145 lei (160 lei după 15 mai)

Ca de obicei, startul competiției se va da pe pista de alergare a stadionului Cluj Arena. Câștigătorii cursei OPEN de 10 kilometri (masculin și feminin) vor fi premiați cu 1000 de lei (premiul I), 700 de lei (premiul II) și 500 de lei (premiul III), iar câștigătorii cursei de 5 kilometri cu 700 de lei (premiul I), 500 de lei (premiul II) și 300 de lei (premiul III). Câștigătorii cursei PRO vor fi premiați cu 1200 de lei (premiul I), 900 de lei (premiul II) și 700 de lei (premiul III), cu un bonus de 500 lei pentru stabilirea unui record național de timp la 10K.

Crosul Supereroilor ajunge în 2023 la cea de-a doua ediție. Prima ediție, organizată în cadrul Sports Festival 2022, a adunat la linia de start aproape 900 de alergători care au concurat pentru proiectul Spitale Publice din Bani Privați. La competiție a participat ambasadorul acestui proiect, Codin Maticiuc, alături de mai multe vedete și influenceri.

Sports Festival este cel mai mare eveniment multi sport din România. Cea de-a patra ediție va avea loc în 1-4 iunie 2023, în Cluj-Napoca.

www.sportsfestival.com

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.