HPDI lansează Youkno, cea mai complexă aplicație mobilă destinată retenției angajaților

0

HPDI lansează Youkno, cea mai complexă aplicație mobilă destinată retenției angajaților

București, 28.05.2019. HPDI (Human Performance Development International), unul dintre liderii pieței de training, team building și consultanță de resurse umane, a lansat oficial în România Youkno – aplicație mobilă care integrează procesele de inducție a noilor angajați, training și follow-up. Youkno înglobează tehnologie de inteligență artificială și este cea mai complexă aplicație mobilă de resurse umane de pe piața locală. Investiția făcută până acum pentru dezvoltarea acesteia se ridică la circa 900.000 euro. Aplicația este produsă de compania canadiană Rebounty Inc., iar HPDI este distribuitorul exclusiv al Youkno în România.

Youkno reprezintă un spațiu virtual de discuții în care oamenii beneficiază de anonimat și care implică totodată și o componentă de recompensare a interacțiunii și răspunsurilor. Printre principalele avantaje ale Youkno se numără creșterea vitezei de luare a deciziilor la nivel intern, precum și creșterea gradului de satisfacție și, implicit, a retenției angajaților. Youkno este o aplicație flexibilă, care permite personalizarea în funcție de nevoile clientului, prin adăugarea de noi module sau modificarea celor existente. Poate fi folosită de companii din orice domeniu, fiind recomandată în special celor care au angajați care lucrează la distanță, de exemplu în birouri situate în zone diferite ale orașelor sau ale țării, pentru a înlesni comunicarea.

Youkno este o aplicație bazată pe Inteligență Artificială, care include anumite caracteristici specifice, precum: analiza comportamentului utilizatorului și recompensarea acestuia, în așa fel încât să-i îmbunătățească performanța; un motor care face recomandări legate de generarea unui conținut relevant; auto-clasificarea diferitelor subiecte puse în discuție; detector anti-fraudă bazat pe analizarea comportamentului utilizatorului față de alți participanți la discuție; auto-sugerarea de acțiuni menite să suscite interesul și să crească interacțiunea angajaților; direcționarea automată a conținutului către persoanele care pot ajuta la rezolvarea respectivei probleme.

Petru Păcuraru, fondator și Managing Partner al HPDI: “Am decis să introducem Youkno în portofoliul HPDI, ca urmare a unei nevoi acute pe care am observat-o de-a lungul timpului și care vizează digitalizarea interacțiunii din interiorul echipelor. Una dintre marile probleme din prezent este cea a retenției angajaților. Iar oamenii pleacă, de cele mai multe ori, pentru că procesul de inducție nu s-a realizat corespunzător. Practic, la începutul perioadei de angajare ei nu știu exact ce au de făcut și nu le e clar care e scopul activității lor, nu simt care este valoarea lor în companie, nu au sentimentul de apartenență la echipă și la organizație. Youkno vine să rezolve acest neajuns, prin prelungirea curbei de învățare și prin faptul că este o platformă care încurajează oamenii să discute deschis despre cunoștințele, nelămuririle, nevoile și sarcinile lor, pentru a găsi soluții și a acționa cât mai repede și mai bine. Ne-am dorit să lărgim paleta de servicii, prin acest instrument complex care este orientat spre găsirea de soluții și care face un pas mai departe de zona de training și consultanță, asigurându-ne că angajații sunt mulțumiți și performanți.”

Un studiu realizat recent de către publicația internațională Harvard Business Review a evidențiat că primele 100 de zile de angajare sunt critice, iar angajații sunt cei mai predispuși să părăsească companiile, din trei motive: nu știu ce să facă, nu știu cum să facă și nu știu de ce să facă. Youkno a fost gândit ca o soluție pentru aceste blocaje, scopul său fiind de a crește unitatea echipelor şi de a spori performanța şi implicarea. Angajații pot folosi platforma Youkno în mod anonim, astfel încât să se simtă liberi să își exprime opiniile, fără teama că vor fi judecați. De asemenea, aplicația este ușor de folosit, iar utilizatorii pot crea postări în care să pună diverse întrebări legate de subiecte profesionale și pot încărca mai multe tipuri de conținut: documente în format Word, PDF, fișiere video sau audio. Un aspect care poate crește interesul, este posibilitatea de a obține recompense pentru cele mai bune soluții oferite. Astfel, oamenii sunt mai implicați, iar satisfacția lor crește, dat fiind că indiferent de generația din care fac parte, cu toții își doresc să le fie recunoscute realizările și cunoștințele. Youkno are și opțiuni pentru realizarea de sondaje sau de a solicita răspunsuri oficiale, din partea managementului.

Youkno este o aplicație foarte utilă și pentru componenta de urmărire și măsurare a beneficiilor trainingurilor. În prezent, în România nu există niciun alt instrument de acest tip care să înglobeze toate caracteristicile Youkno. Rolul major al digitalizării în evoluția oricărei afaceri, este deja un fapt de necontestat. Până să alegem Youkno, ne-am gândit foarte bine și am sondat piața internațională circa un an, și suntem convinși că este cea mai bună opțiune pe care o puteam face. Estimăm că vânzările acestei aplicații vor fi mari și cel mai probabil, până la finele lui 2020, Youkno va fi unul dintre serviciile pe care ne vom concentra. Misiunea noastră la HPDI este să ajutăm oamenii să se dezvolte și să urmărim că ceea ce învățăm împreună se reflectă în activitatea și performanța lor și de aceea suntem convinși că beneficiile pe care aplicația le va aduce la nivelul muncii în echipă din firmele românești vor fi extraordinare”, arată Petru Păcuraru.

Am început dezvoltarea Youkno în 2017, iar în acest moment aplicația este matură și am dezvoltat variantele pentru sisteme de operare android și iOS. Estimăm că în toamna lui 2019 vom lansa și aplicația web, iar în următoarele luni vor apărea și module noi: modul de joc de roluri, de management de proiecte, de evenimente, modul pentru evaluări și pentru recrutare. Youkno este un instrument ideal pentru facilitarea proceselor de inducție, de training și follow-up în urma trainingului, dar este foarte util și în comunicarea internă pentru grupuri mari, de la câteva sute la câteva mii de persoane, precum și în ușurarea activității departamentelor de vânzări și operațiuni. În afară de România, aplicația a fost lansată în Canada, iar până la finalul acestui an, ne vom face intrarea și în SUA. Pentru 2020, avem în plan lansarea Youkno pe piețele europene”, a completat Doru Droșcaru, Chief Product Officer al Youkno.

Despre HPDI

HPDI (Human Performance Development International) este o companie din top 3 al pieței locale de training, team building și consultanță de resurse umane. Compania a fost înființată în 2001 de Petru Păcuraru și are în prezent peste 30 de angajați și colaboratori. Încă de la înființare, HPDI a beneficiat de sprijinul și know-how-ul lui Jim Bagnola, unul dintre cei mai cunoscuți consultanți și autori de leadership la nivel mondial, trainer pentru companii internaționale din diferite industrii, (de la petrol la comerț), organisme internaționale (NATO) și guvernamentale (NASA, Departamentul de Stat American). De-a lungul timpului, HPDI a colaborat cu peste 200 dintre cele mai mari companii active pe piața locală, printre care se numără: Raiffeisen, Legrand, BCR, Continental, Hutchinson, Dacia, GTS, Oracle, Oriflame, Honeywell, Hutchinson, BCR, Unicredit etc. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați website-ul nostru la: https://www.hpdi.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.