Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Finanţare pentru evidenţierea potenţialului afacerilor „verzi” din Munţii Făgăraş în beneficiul naturii şi oamenilor

1

Proiectul ECOSS – Finanţare pentru evidenţierea potenţialului afacerilor „verzi” din Munţii Făgăraş în beneficiul naturii şi al oamenilor

Fundaţia Conservation CARPATHIA anunţă lansarea proiectului “ECOSS”, ce se va implementa în perioada mai 2015 – aprilie 2016, în situl Natura 2000 Munţii Făgăraş şi comunele învecinate, pentru crearea de alternative economice ce promovează activităţile locale şi conservarea naturii.

carphatia

Proiectul este finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European, (SEE) 2009 – 2014, în cadrul programului Biodiversitate şi servicii ale ecosistemelor, iar valoarea finanţării nerambursabile este de 449.440 Euro.

Obiectivul general al proiectului îl constituie conceperea unui program de dezvoltare a unor afaceri orientate spre natură, în zona Munţilor Făgăraş, care să contribuie în acelaşi timp la creşterea valorii economice a capitalului natural şi la conservarea naturii.

Dezvoltarea durabila a zonei Muntilor Fagaras este un deziderat al Funtatiei Conservation Carpathia. Echilibrul relatiei „om-natura” este foarte important pentru obiectele de conservare ale fundatiei, iar prin acest proiect isi propune identificarea acelor solutii socio-economice care adreseaza cel mai bine nevoile comunitatilor locale. O echipa de specialisti sociologi va culege date socio-economice din zona, va sta de vorba cu localicii si va prospecta opiniile si perceptiile localnicilor privind dezvoltarea zonei lor cu respectarea valorilor si a patrimoniului natural.

O contribuţie însemnată la proiect o vor avea experţii parteneri ai proiectului, Institutul de Cercetare a Naturii (Norvegia) şi Conservation Capital (Marea Britanie), care vor face recomandările economice şi politice menite să sprijine acest gen de proiecte integrate.

Alte informaţii sunt disponibile pe pagina de internet a promotorului de proiect www.carpathia.org.

Fundaţia Conservation Carpathia este o organizaţie care şi-a propus să contribuie la conservarea şi restaurarea ecosistemelor naturale din Munţii Carpaţi, în beneficiul biodiversităţii şi a comunităţior locale, prin achiziţionarea, protejarea şi administrarea pădurilor şi pajiştilor naturale.

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi Norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are aproape 20 de ani de experiență ca trainer pentru circa 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Future Makers, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum, “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Un comentariu

  1. avatar

    Aceste proiecte trebuiau demarate sau accelerate de mult timp. Oricum, niciodata nu e prea tarziu si sper doar ca lantul carpatic sa fie promovat din ce in ce mai bine pentru ca este ceva unic in lume si nu trebuie sa ne batem joc de natura.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.