245
În perioada Postului Mare, peste 100 de familii din județul Prahova au primit pachete cu alimente de bază din partea voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale.
Cea mai recentă acțiune a campaniei umanitare „Implică-te! Împreună reușim mai mult” s-a desfășurat vineri, 10 aprilie 2026, în localitățile Trenu, Chiojdeanca, Salcia și Fântânele, unde voluntarii au ajuns la familii aflate în dificultate.
Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale, a declarat:
„Continum să aducem bucurie și speranță în inimile familiilor aflate în dificultate. De această dată, am ajuns la alte 40 de familii din 4 comunității prahovene, oferindu-le alimente de bază pentru masa de Paști. Orice gest, oricât de mic, înseamnă foarte mult pentru aceste familii, care se confruntă cu situații diverse: probleme de sănătate, venituri reduse sau responsabilitatea de a crește familii numeroase, în condițiile în care părinții nu au un loc de muncă stabil. Realitățile sunt tot mai complexe, iar fiecare sprijin contează cu adevărat pentru ei.”
Acțiunile umanitare s-au desfășurat cu sprijinul preoților din parohiile prahovene Trenu, Chiojdeanca, Salcia și Fântânele.
Părintele paroh Iulian Vlad din parohia Salcia, județul Prahova, a menționat: „Oamenii de aici, din parohia Salcia, se confruntă cu probleme de singurătate și neputință. Mulți dintre ei trăiesc singuri și au venituri reduse, motiv pentru care încercăm, de fiecare dată, să le fim aproape, mai ales în preajma marilor sărbători. Acest sprijin este foarte binevenit pentru ei, deoarece se află în nevoie și se bucură de orice ajutor primit. Acest ajutor înseamnă enorm pentru ei și le este de un real folos.”
Părintele paroh Alexandru Dimulescu din parohia Fântânele, județul Prahova, a adăugat: „Este nevoie ca în toate parohiile vizate, unde populația este îmbătrânită, iar pensiile în multe cazuri sunt foarte mici, să existe sprijin constant. În aceste condiții, ajutorul oferit de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale este întotdeauna binevenit.”
Părintele paroh Aurel Gaiță din parohia Trenu, județul Prahova, a spus: „Voluntariatul înseamnă, de fapt, iubirea aproapelui. Tocmai în aceste zile, când Hristos ne arată, prin ceea ce a făcut pentru noi, că totul are la bază iubirea, prima treaptă către iubirea lui Dumnezeu este iubirea aproapelui. Așadar, voluntariatul, însemnând iubirea aproapelui, duce de fapt la iubirea lui Dumnezeu.”
