Nominalizează tineri, lucrători de tineret, echipe și proiecte la Gala Tinerilor din Mediul Rural!

0

Gala Tinerilor din Mediul Rural a ajuns la cea de-a 4-a ediție. Evenimentul celebrează anual sectorul de tineret din comunitățile rurale și este organizat de către Guvernanța programului European Youth Village, formată din Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile, în parteneriat cu Grupul de Inițiativă al Tinerilor din Hălăucești, cu sprijinul programului Erasmus+.

Pentru că tinerii sunt și prezentul, anul acesta, pe 11 noiembrie, la Gala Tinerilor din Mediul Rural spunem cu toții #PREZENT la implicare și participare #înRITMrural!

 

Gala urmărește să pună reflectoarele pe tinerii, lucrătorii de tineret și proiectele cu impact din mediul rural, dar și să creeze un spațiu prietenos de întâlnire, în care să ne cunoaștem, să ne inspirăm unii de la ceilalți, să ne dăm seama că nu suntem singuri și că împreună putem aduce schimbări în comunitățile rurale. Astfel, activitățile se vor desfășura pe tot parcursul zilei de 11 noiembrie. Înscrierile și/sau nominalizările la cele patru categorii se pot face până pe 31 octombrie 2023, ora 23:59, prin completarea formularului online de nominalizare. Finaliștii vor fi anunțați pe email, în data de 2 noiembrie, urmând să confirme participarea la Gală până cel târziu pe 5 noiembrie la ora 18:00.

Mai multe detalii despre fiecare categorie, agenda evenimentului, costurile acoperite și formularul de nominalizare sunt disponibile AICI.

Cele 4 categorii la care poți face nominalizări până la data de 31 octombrie sunt:

  • Tineri implicați din mediul rural
  • Echipe de tineri implicați din mediul rural
  • Lucrători de tineret responsabili din mediul rural 
  • Proiecte cu impact din mediul rural

Pe 11 noiembrie, în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural care va avea loc în comuna Hălăucești (jud. Iași) vom afla și care sunt comunele care vor prelua titlul de Sat European de Tineret 2024. În competiția finală au rămas patru comune: Aninoasa (Județul Dâmbovița), Jebel (Județul Timiș), Peștera (Județul Constanța) și Poiana (Județul Galați). Ne vom inspira și de la tinerii din satele care poartă  în acest an titlul de Sat European de Tineret.

 Guvernanța programului European Youth village va acoperi masa și cazarea în Roman (jud. Iași) pentru finaliști și membrii comunității care vor fi selectați în urma aplicațiilor. De asemenea, va asigura/organiza transportul participanților doar între Roman și comuna Hălăucești. Participarea la toate sesiunile, atât în prima parte a zilei de 11 noiembrie, cât și la ceremonia de premiere – Gala propriu-zisă – este obligatorie pentru toți participanții/finaliștii. Pentru mai multe detalii cu privire la costurile acoperite, dress code, agenda evenimentului etc. consultă Infopack-ul aici.

 Gala Tinerilor din Mediul Rural este organizată de Guvernanța programului European Youth Village (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile) în cadrul proiectului cu titlul „European Youth Village – Upgrade la participare #înRITMrural”, proiect de participare finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Erasmus Plus.

Despre autor

avatar

Go Free este o redacție independentă de tineri, din Cluj-Napoca, care promovează jurnalismul cetățenesc ca metodă de implicare în comunitate. Revista Go Free este o publicație online în care sunt abordate subiecte precum activism civic, democrație participativă, multiculturalism, educație nonformală, drepturile omului, bună guvernare.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.