Care sunt planurile pentru un viitor verde al Nestlé în România? Interviu cu Irina Siminenco

0

Interviu cu Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestlé România

Zero emisii până în 2050 pentru Nestlé cu acțiuni globale și cu o mulțime de inițiative cu impact în transport, ambalaje, producție etc. Ce ați reușit până acum în organizația din România?

Conform celui mai recent raport de responsabilitate socială – CSV Report, am reușit să îmbunătățim KPI pentru majoritatea angajamentelor pe care le avem pentru obiectivele de sustenabilitate. În România ne-am concentrat pe 3 piloni importanți – plantarea de copaci (cu cei 15.000 de salcâmi de la Mârșa ajungem la 90.000 de puieți plantați în ultimii 4 ani), schimbarea ambalajelor și reciclarea capsulelor de cafea de la Nespresso și NESCAFÉ, proiecte și campanii educaționale în care am implicat de la copiii de școală primară la adulți precum PACT – „Planeta Albastră Contează pe Tine” derulat împreună cu Fundația PRAIS.

Încercăm să introducem componenta sustenabilității în toate acțiunile noastre, educaționale sau comerciale. Spre exemplu, foarte multe campanii promoționale derulate de Nestlé, cât și de NESCAFÉ anul acesta au fost conectate cu plantarea de la Giurgiu și au avut premii sustenabile. Ca urmare, prin plantarea a 15.000 de puieți acum în noiembrie ne îndeplinim și promisiunea făcută consumatorilor noștri din România.

Anul acesta am reușit să avansăm foarte bine în procesul de înlocuire a flotei de mașini cu mașini hibride și electrice, în speranța că anul viitor 100% din flotă va fi transferată către variante sustenabile.

Care sunt planurile pentru un viitor “verde” al Nestlé pentru România?

Sunt de părere că un viitor verde în România trebuie să fie un obiectiv colectiv. Prin acțiunile de împădurire precum „Pădurea de Miere”, prin programe precum RELOVE by Nespresso prin care recondiționăm aparatele de cafea, încercăm să contribuim la acest obiectiv, dar în același timp, să implicăm în respectivele procese un număr cât mai mare de persoane. Pentru a „da mai departe” ideea unei Românii sustenabile. Așa cum îmi place mereu să spun – Împreună suntem mai puternici! 

Wellbeingul echipei este parte din rețeta de succes a unei organizații. Ce programe aveți pentru echipa din România? Cum procedați cu munca la birou vs. munca remote/la distanță?

Total de acord. Încercăm, pe cât de mult posibil, să oferim colegilor noștri mici momente de relaxare. Organizăm lunar sesiuni de masaj, webinarii fizice sau online pe teme precum: mental health, menopauză, nutriție. Acolo unde activitatea zilnică poate fi realizată și într-un mediu remote, angajații au libertatea de a-și alege propriul program, anunțând și sfătuindu-se cu managerul direct. Vrem să menținem un grad de flexibilitate care să fie propice atât performanței, cât și satisfacției colegilor noștri.

Ce proiect/program cu impact pozitiv în sustenabilitate admiri la alte organizații din România sau internațional?

Din fericire, în România, sunt foarte multe proiecte fabuloase pe aria sustenabilității. Un proiect în curs de dezvoltare care mi-a atras atenția de curând este ECOLO. Asociația MaiMultVerde dezvoltă un program educațional prin care își propune să introducă cursuri de ecologie și protecția mediului în școli. De ce mi-a făcut cu ochiul această inițiativă? Pentru că abordează „planeta verde” încă de la o vârstă fragedă, unde copiii pot fi educați și, pe viitor, să fie ei cei care inițiază schimbarea. Iar acest proiect se completează foarte bine cu „Planeta Albastră Contează pe Tine” – PACT! , pe care noi îl derulăm deja prin Fundația PRAIS în 230 de școli din 34 de județe din România. După cum spuneam mai sus, numai în parteneriat putem schimba în bine mediul înconjurător și comunitățile din care facem parte. Iar Asociația Mai Mult Verde și Fundația PRAIS sunt doi parteneri valoroși pentru noi.

Aveți Pădurea de Miere și o mulțime de alte acțiuni de plantare de copaci. Cum a fost 2023 până acum pe această tematică a plantărilor? „Sneak peek” pentru planurile pentru 2024?

Pădurea de Miere ne-a îndulcit și anul acesta cu încă 15.000 de salcâmi plantați în comuna Mârșa. Ne-am strâns cu mic, cu mare în inima Giurgiului și am avut parte, cel puțin din punct de vedere personal, de unul dintre cele mai fulfilling weekend-uri. Planul pentru 2024 urmează încă a fi elaborat, dar cu siguranță nu ne vom opri aici.

Mă uit cu entuziasm către viitor și sper că vom reuși să depășim cifra de 10.000 în anul ce urmează, vrem să extindem Pădurea și în județul Teleorman, astfel încât să ajutăm la stoparea deșertificării zonei de sud a României și la restabilirea biodiversității din acest areal geografic.

Care sunt planurile în 2024 pentru inițiativele de responsabilitate socială pentru Nestle în România?

În fiecare an încercăm să fim mai eficienți în comparație cu anul precedent. În 2023, am reușit să atingem un record al extinderii pentru două dintre proiectele noastre de suflet, „Și Eu Trăiesc Sănătos” SETS și „Planeta Albastră Contează pe Tine„ PACT, dedicate exclusiv educării elevilor din ciclul primar din România. Astfel, alături de Fundația PRAIS, am putut colabora cu peste 80.000 de copii. De asemenea, programul educațional „Traista cu sănătate” realizat și implementat de Fundația Tradiții Sănătoase de la Iași a fost extins și au fost încheiate parteneriate pentru implementarea proiectelor în țară, în județele Botoșani și Neamț, precum și peste hotare, Republica Moldova, la Chișinău. În anul școlar 2023-2024, vom face tot ce ne stă în putință pentru a reuși să ajungem la și mai mulți elevi, profesori și familii.

+ o serie de mini-întrebări:

  • O recomandare pentru un tânăr dornic de carieră în Nestlé?

Să vină fără niciun fel de preconcepții despre corporații, Nestlé este o companie foarte complexă, cu multe standarde și proceduri, dar un loc în care te poți dezvolta extrem de mult și în care ți se acordă multă încredere și respect.

  • 1-2 puncte forte despre sustenabilitate în România și 1-2 puncte slabe

Punctele forte sunt că este mult loc de îmbunătățire și că există mare interes și dorință din partea tuturor de a realiza pași în direcția dezvoltării durabile. Punctul slab este că încă nu se realizează faptul că numai împreună putem face schimbările de impact. Este bine că se face, dar trebuie să ne unim inițiativele pentru a fi într-adevăr scalabile și pentru a vedea cât mai repede rezultatele pe care le așteptăm cu toții, pentru că timpul nu este în favoarea noastră și pentru că planeta are nevoie de noi pentru a ne putea hrăni în continuare!

  • Un pronostic pentru viitorul sustenabilității? Fast forward 10 ani.

Fast forward 10 ani, prevăd că nu se va putea face altfel decât agricultură regenerativă, că vom găsi modalități și soluții pentru hrănirea populației în creștere, vom fi foarte atenți la sursele de energie alternativă, vom recicla totul de la ambalaje la haine și vom fi mult mai conștiincioși în ceea ce privește risipa alimentară. Sau cel puțin așa sper eu că vor sta lucrurile!

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.