174
Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom organizează vineri, 5 iunie, de la ora 14:00, webinarul gratuit „Primii pași spre școală: de ce contează grădinița”, dedicat educatorilor, învățătorilor, psihologilor educaționali și specialiștilor interesați de dezvoltarea timpurie a copiilor.
Evenimentul, organizat online pe platforma startineducatie.ro aduce în discuție una dintre cele mai importante etape din parcursul educațional al copiilor: tranziția de la grădiniță la școală și competențele care influențează adaptarea la mediul școlar.
Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face aici:
https://startineducatie.ro/webinare/
Evenimentul poate fi urmărit LIVE și paginile de Facebook și Youtube World Vision România.
Specialiștii invitați vor vorbi despre modul în care dezvoltarea cognitivă și cea socio-emoțională se construiesc în primii ani de viață și despre impactul pe care întârzierile în dezvoltare îl pot avea asupra integrării școlare și a rezultatelor educaționale ulterioare.
„Succesul unui copil la începutul școlii nu depinde doar de achizițiile academice, ci și de capacitatea de a-și regla emoțiile, de a respecta reguli, de a coopera și de a rămâne implicat într-o activitate. Aceste abilități se dezvoltă încă din perioada preșcolară și influențează direct felul în care copilul se adaptează la cerințele școlii”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România/
Webinarul va aborda teme precum:
de ce unii copii întâmpină dificultăți de adaptare în primele luni de școală;
ce abilități dezvoltate în grădiniță influențează integrarea în colectivitate și procesul de învățare;
cum pot fi recunoscute din timp dificultățile de atenție, reglare emoțională sau interacțiune socială;
cum îi pot sprijini educatorii și învățătorii pe copii în tranziția de la grădiniță la școală.
