Studiu Tineri pentru Tineri: 70% dintre liceeni considera ca educatia sexuala este un subiect tabu in Romania

0
  • Studiul a fost realizat în cadrul proiectului „Fragile Story Time – Despre adolescență, alegeri informate și sănătate”, în care 626 de liceeni din București și Ilfov au participat la atelierele Tineri pentru Tineri de educație pentru sănătate sexuală
  • Proiectul a venit ca răspuns la nevoia crescută de educație și informare în contextul ratei ridicate de sarcină și parentalitate în adolescență din România
  • Pentru 70% dintre liceeni educația sexuală este un subiect tabu în societate, iar pentru 42% și în familia din care provin

București, 29 septembrie 2022. 70% dintre liceeni consideră că educația sexuală este în continuare un subiect tabu în societatea din România și își doresc introducerea cursurilor de educație pentru sănătate sexuală în școli, conform studiului desfășurat de Tineri pentru Tineri, în parteneriat cu asociația Fragile Society, în cadrul proiectului pilot „Fragile Story Time – Despre adolescență, alegeri informate și sănătate”. Liceenii au menționat că principalele motive pentru care își doresc introducerea orelor de sănătate sexuală în programa școlară sunt legate de nevoia de informare, comunicare, cunoaștere și autocunoaștere. Mai mult, aceștia sunt de părere că pentru o dezvoltare armonioasă au nevoie de suport, mai ales că își doresc să fie ascultați, înțeleși și încurajați să ia alegeri care îi definesc, în acord cu propriile nevoi.

Când vine vorba de familie, mai mult de 42% dintre liceeni au declarat că educația sexuală este un subiect tabu în familia din care provin. În ceea ce privește educarea pe teme de sănătate sexuală, 61% dintre liceeni sunt de părere că responsabilitatea revine părinților, în timp ce 17% o atribuie educatorilor specializați, iar 15% școlii. Pentru acești tineri, cele mai importante surse de informare sunt familia, mass-media și/sau internetul, urmate de social media. În cazul unei probleme din spectrul sănătății reproducerii, cei mai mulți dintre respondenți au spus că ar apela la părinți, apoi la medicul de familie sau la un specialist.

Acest proiect, pe care organizatorii își doresc să îl extindă la nivel național, vine în contextul în care, în 2020, peste 44% dintre fetele din Uniunea Europeană cu vârsta de până la 15 ani care au născut sunt din România – 731 de tinere, dintr-un total de 1.645 la nivel european, conform Eurostat. Deși aceste numere sunt în scădere, datele Institutul Național de Statistică arată că în 2021 au fost înregistrate în evidența medicilor de familie 631 de cazuri de sarcină la minore cu vârsta de până la 15 ani, dar și 7.800 de cazuri de sarcină la fete cu vârsta între 15 și 19 ani.

„Ne dorim ca fiecare sarcină să fie dorită și fiecare tânăr să îți atingă potențialul maxim, iar pentru asta e necesar ca adolescenții să poată lua decizii în cunoștință de cauză. Programul care a ajuns la elevii din licee le-a oferit contextul de a se gândi la parcursul lor în viață și i-a ajutat să se cunoască și să înțeleagă mai bine mediul în care trăiesc. Împuternicirea adolescenților pentru a deveni educatori între egali este o formulă care se dovedește eficientă în programele de educație pentru sănătatea sexuală și creează poli de influență în grupurile de tineri pentru promovarea comportamentelor responsabile, în toate aspectele vieții”, Alexandra Mihalache (Miroslav), Coordonator activități Tineri pentru Tineri.

Studiul a fost implementat în cadrul proiectului „Fragile Story Time – Despre adolescență, alegeri informate și sănătate”, desfășurat în perioada aprilie – iunie 2022 în 9 licee din București și județul Ilfov. Prin intermediul acestuia, 626 de liceeni au participat la ateliere de informare și educare privind sarcina și parentalitatea în adolescență.

28 de tineri implicați în proiect au ținut ateliere pentru 626 de liceeni

Activitățile în care au fost implicați liceeni au fost organizate sub forma unor întâlniri de tipul educație între egali – ateliere de lucru în care educatorii sunt la rândul lor elevi. Pentru acest proiect au fost instruiți 28 de tineri care au devenit educatori pentru colegii lor, dar și 12 cadre didactice desemnate din fiecare școală. Atât profesorii, cât și elevii au fost pregătiți prin cursuri de formare de 20 de ore care au inclus teme precum autocunoașterea, egalitatea de gen, anatomia și fiziologia sistemelor reproducătoare, infecțiile cu transmitere sexuală, metode contraceptive sau sarcină și parentalitate.

Atelierele din cadrul proiectului „Fragile Story Time – Despre adolescență, alegeri informate și sănătate” au fost ținute cu liceeni din 25 de clase, pe durata a 3 ore de dirigenție, implicând în total 626 de tineri. În timpul acestora, tinerii au fost angrenați în discuții și jocuri constructive. Atelierele au beneficiat de o componentă inedită de studiu de caz, care i-a determinat să se implice empatic în problematica cursurilor. Astfel, prin parteneriatul cu asociația Fragile Society, liceeni au putut vedea un testimonial sub forma unui studiu de caz cinematografic, care redă situația reală a unei mame adolescente. Filmul, denumit „Fragile – mama minoră”, poate fi vizionat aici.

La finele atelierelor, fiecare elev a primit acces la șapte broșuri disponibile în format digital, fiecare dintre acestea abordând într-un mod ușor de înțeles teme precum: Sarcină și parentalitate, Anatomie și fiziologie, Infecții cu transmitere sexuală, Contracepție sau Prezervativ. Broșurile pot fi accesate gratuit aici.

Proiectul a fost susținut de agenția de comunicare SmartPoint și organizatorii vizează extinderea proiectului în cât mai multe școli din România.

Despre Tineri pentru Tineri

Tineri pentru Tineri este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în 1991 în București. Scopul acestea este de a-i ajuta pe tinerii din România să fie mai educați, mai sănătoși, mai conștienți de ei înșiși prin crearea, dezvoltarea și implementarea de programe de educație pentru sănătate sexuală și de educație pentru viața de familie, dedicate tinerilor din România. De 25 de ani, Tineri pentru Tineri folosește educația între egali, o metodă prin intermediul căreia tinerii sunt instruiți să devină la rândul lor educatori pentru colegi de aceeași vârstă. Mai multe informații despre programele desfășurate în școli de Tineri pentru Tineri sunt disponibile pe pagina de Facebook.

Despre Fragile Society

Fragile Society este o organizație cu, pentru și despre femei, care folosindu-se de artă își pot spune poveștile și se pot susține una pe alta. Ne dorim să naștem contexte și comunități care să hrănească colaborarea, dialogul și procese de vindecare.

Organizația a fost fondată în timpul pandemiei, care ne-a făcut să înțelegem cât de fragili suntem și cât de important este să ne putem sprijini pe oamenii din jurul nostru în momente dificile. Cazurile de violență domestică au crescut dramatic în pandemie, la fel și inegalitățile sociale. Tocmai de aceea ni se pare important să vorbim cu curaj despre ce se întâmplă cu femeile în societatea contemporană. Detalii complete sunt disponibile pe site-ul www.fragile-society.org/ .

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.