OPINIE: „Profesorul – un profesionist sau un executant? Chestiunea statutului”

by Echipa RomaniaPozitiva

Autor text: Fabiola Hosu. Textul a fost publicat inițial aici și apoi l-am preluat cu acordul autorului în contextul conversațiilor din spațiul public despre planurile cadru din educație în România, februarie 2025.

Profesorul – un profesionist sau un executant? Chestiunea statutului. 🎓

Un profesionist este autonom, își asumă responsabilitatea pentru deciziile sale, dă și primește încredere, iar munca lui este recunoscută și apreciată. În schimb, un executant funcționează într-un sistem rigid, unde fiecare pas trebuie validat printr-un set nesfârșit de reglementări care se schimbă constant. E nesigur, ezită, e retractil. Decizia trece printr-un șir luuuuuung de comisii și se regăsește în procesele verbale verificate încrucișat. 🤦🏻‍♀️

📌 Unde se află profesorul român?

Într-un sistem ultra-centralizat, profesorii ajung să se întrebe la fiecare decizie: „Se încadrează în reglementările în vigoare?”, “Directorul e de acord?”, “Cu cine trebuie să validez ca să nu calc pe bătături?” – reguli care, de altfel, se schimbă atât de des încât este aproape imposibil să le urmărești sau să ai o constanță. În loc să-și exerseze autonomia și expertiza, ajung să execute instrucțiuni aproape zilnice din toate direcțiile – Minister, inspectorate, director, diferite alte departamente.

📚 Formarea unui profesionist necesită timp și practică

Așa cum unui copil îi ia ani de zile și multe ore de exercițiu să își dezvolte o competență reală, și profesorii au nevoie de un proces de învățare susținut și aplicat, nu doar de training-uri punctuale cu impact efemer care culminează cu diplome.

💡 Distincția esențială: Dezvoltare Profesională Continuă vs. Training

✔️ Dezvoltarea Profesională Continuă (CPD) – un proces de lungă durată, care include mentorat, reflecție, practică aplicată, monitorizare și feedback constant.

❌ Trainingul – un eveniment singular, concentrat pe o abilitate imediată, dar care nu asigură neapărat creșterea profesională pe termen lung.

imagine generată cu chatGPT

Dacă ne dorim profesori care să fie cu adevărat profesioniști, nu doar executanți, trebuie să le oferim contextul potrivit de învățare și dezvoltare – autonomie, încredere și oportunități reale de creștere.

Fabiola Hosu, februarie 2025

You may also like

Leave a Comment