83
Cine poate aplica?
Fundația Comunitară Țara Făgărașului (FCTF), cu sprijinul Fundației Conservation Carpathia, anunță lansarea celei de-a patra ediții a Burselor Carpathia, un program dedicat susținerii elevilor pasionați de științele naturii din Țara Făgărașului. Scopul programului este de a crește interesul pentru protecția naturii și de a îmbunătăți calitatea vieții în regiune, prin susținerea inițiativelor educaționale legate de mediul înconjurător. Prin Programul de Burse Carpathia, FCTF și Fundația Conservation Carpathia își propun să descopere și să susțină elevii cu rezultate școlare deosebite, interesați de domeniile conservării biodiversității și ecologiei, încurajând astfel viitoarele generații de lideri în protejarea naturii.
Cine poate aplica?
Programul se adresează elevilor din clasa a VII-a, care învață la școli din comunele Țării Făgărașului: Șinca Nouă, Șinca Veche, Drăguș, Viștea, Sâmbăta de Sus, Lisa, Ucea, Hârseni, Recea, Arpașu de Jos, Porumbacu de Jos, Avrig, Cârțișoara, Turnu Roșu, Racovița, Cârța și Tălmaciu precum și bursierilor din ediția anterioară. Pentru a fi eligibili, elevii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă media la geografie și biologie peste 8,00 și media generală peste 8,00, precum și dovezi ale implicării în activități școlare sau extrașcolare (prin diplome sau certificate). De asemenea, elevii trebuie să participe la toate etapele procesului de selecție, inclusiv la activitățile de învățare în natură și la interviul online.
„Sunt recunoscător pentru susținerea pe care am primit-o prin Bursa Carpathia. Datorită acestei burse am participat la excursii tematice și am avut acces la materiale educaționale care mi-au îmbogățit cunoștințele la biologie și geografie. Îmi doresc ca și alți colegi pasionați de natură să profite de această oportunitate!” – Roberto O.
„Bursa Carpathia m-a ajutat să îmi dezvolt proiectul de grădină școlară cu plante native. Mi-am dorit mereu să împărtășesc cu alți elevi importanța protejării mediului, iar sprijinul financiar mi-a permis să organizez ateliere în natură. Mulțumesc Fundației Comunitare Țara Făgărașului pentru această oportunitate!” – Raluca M.
„Experiența Carpathia mi-a deschis drumul către studiul ecologiei. Datorită bursei, am putut participa la tabere de științe ale naturii și am intrat în comunități de elevi cu aceleași pasiuni. Acum sunt mai motivată ca niciodată să învăț și să îmi construiesc o carieră în protecția mediului.” – Maia C.
„Prin Bursa Carpathia am avut șansa să îmi îmbunătățesc abilitățile în domeniul geografie: am achiziționat atlase și accesorii de teren care m-au ajutat la orele de teren. În plus, colaborarea cu alți bursieri și mentorii noștri mi-a dat încredere că pot face o diferență în comunitatea mea.” – Maria F.
