171
https://share.google/
https://www.facebook.com/
Cine-și mai amintește cât de pasionați și ”prinși” eram de jocul ”Șotronul”? Făceam adevărate campionate cu el, a fost jocul copilăriei noastre alături de multe altele care implicau mișcare multă în aer liber. Abia mult mai târziu am realizat cât de bine, armonios și sănătos ne-am dezvoltat datorită acestor jocuri care implicau multă mișcare.
Acum câțiva ani când am reamenajat cabinetul, mi-am dorit un covor cu un șotron desenat pe el. Și l-am dorit cu un scop bine definit pentru activitatea mea logopedică. Copiii îl observă imediat. Aproape de fiecare dată, înainte să începem evaluarea, mă întreabă dacă au voie să sară pe el.
Și le spun, zâmbind: – „Sigur că da!” Pentru ei este joacă.
Pentru mine, este una dintre primele ferestre către dezvoltarea lor.
În timp ce copilul sare, eu nu mă uit doar dacă se distrează. Observ:
dacă reușește să se desprindă de pe ambele picioare.
dacă poate să sară într-un picior.
dacă își păstrează echilibrul.
dacă mișcările sunt fluide sau par greoaie.
Mai târziu, la masă, observ dacă își folosește ambele mâini împreună, dacă lateralitatea este stabilită, dacă musculatura este suficient de tonică sau dacă își sprijină aproape toată greutatea corpului în mâini pentru a putea sta în poziție.
Și atunci apare, aproape inevitabil, mirarea părinților:
– „Dar noi am venit pentru o evaluare logopedică…”
Da. Și tocmai de aceea mă uit la toate aceste lucruri, pentru că limbajul nu se dezvoltă separat de restul corpului.
Încearcă să vezi ce face copilul tău atunci cand îi spui să scoată limba afară din gură și să încerce să ridice limba cu vârful spre buza de sus. Da, de cele mai multe ori copilul va da capul pe spate atunci cand vrea să ridice limba, fie în gură fie în afara ei.
Creierul care organizează mișcarea este același care organizează vorbirea. Controlul postural, coordonarea, echilibrul, integrarea celor două părți ale corpului, planificarea mișcărilor – toate contribuie la felul în care copilul ajunge să comunice.
Asta nu înseamnă că un copil care nu poate să sară va avea automat o tulburare de limbaj.
Dar înseamnă că aceste semne pot completa un puzzle pe care nu îl putem înțelege dacă privim doar cuvintele pe care copilul le spune… sau nu le spune.
De aceea, evaluarea logopedică nu începe cu pronunția ci cu observarea copilului:
felul în care intră în cabinet, cum salute, se descalță sau se dezbracă,
felul în care se joacă.
felul în care își folosește corpul.
Pentru că un copil nu este doar limbaj, iar un logoped nu ascultă doar cuvintele, are nevoia să privească copilul în ansamblul dezvoltării lui. Înainte de toate, logopedul învață să citească povestea pe care o spune întregul copil.
Dacă ai un copil care vorbește puțin, pronunță greu sau încă nu vorbește deloc, privește-l și dincolo de cuvinte.
Cum aleargă?
Cum sare?
Cum își folosește mâinile?
Cum își menține echilibrul?
