449
Satu Mare se alătură din această lună celui mai amplu program național de susținere a micilor producători locali. Raftul cu Bunătăți Locale, una din componentele acestui program, oferă în magazine selectate din Satu Mare, Livada și Negrești-Oaș bunătățile făcute după rețete tradiționale direct de micii producători din județ.
Lactate, creme tartinabile, siropuri, vin, gemuri, dulcețuri și semipreparate delicioase ajung la Raftul cu Bunătăți Locale din Satu Mare care acum se alătură Bucureștiului și altor 13 județe. Toate produsele sunt puse la vânzare în cantități limitate și doar în magazine selectate pentru a permite producătorilor să își păstreze modul de preparare tradițional, fără a insista pe cantitate. Accentul este pus pe prospețime și pe producția artizanală specifică fiecărei localități sau zone.
Profi susține micii producători locali pentru a se prezenta cu cele mai bune produse ale lor, respectând toate normele sanitare, cu o etichetare corectă și într-o formă care să le pună în evidență conținutul valoros.
În județ, Raftul cu Bunătăți Locale își întâmpină clienții, pentru început, în patru magazine: Profi Super – Str. Decebal, Nr. 23, Satu Mare, Profi – B-dul Cloșca, Nr. 33, Satu Mare, Profi – Str. Satu Mare, Nr. 3, Livada, Profi Super – Str. Pieței, Nr. 1A, Negrești-Oaș.
„Profi ajută micii producători locali să ajungă cu produsele lor bune în cât mai multe gospodării din România, iar cei care vin în magazine pot regăsi aici gusturi autentice, din ingrediente atent selecționate. Prin susținerea micilor producători locali, fiecare dintre noi poate contribui la dezvoltarea comunității, putem încuraja continuarea tradițiilor și transmiterea pe mai departe a gusturilor bune și a produselor sănătoase cu care mulți am avut șansa să creștem”, declară Călin Costinaș, Director General adjunct Profi.
