Județul Iași se alătură programului național ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”

0

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Sucursala Iași a organizat în premieră vineri, 2 februarie, la Iași în baza parteneriatului semnat pentru anul școlar 2023-2024 cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Primăria Municipiului Iași, ore de educație antreprenorială desfășurate la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” și Colegiul Național, la care au participat peste 300 de liceeni.

În cadrul celui mai amplu program dedicat dezvoltării competențelor antreprenoriale în rândul liceenilor, ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, orele de educație antreprenorială vor mai fi organizate și în alte  licee ieșene și preced competiția de planuri de afaceri desfășurată în primă fază la nivel județean, urmată de cea la nivel național.  Programul aflat la cea de-a doua ediție, va fi implementat în 23 de județe, în baza Acordului de colaborare PACTUL PENTRU EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, semnat de CONAF cu Ministerul Educației, în 2022.

Antreprenori cu notorietate și experiență îndelungată au susținut orele în fața liceenilor curioși, dornici să își deschidă orizonturile: Doina Cepalis –  președinta CONAF Iași, Cristina Chiriac – președinta CONAF, Gianina Ioniță – director executiv CONAF,  Bianca Ionel – vicepreședinta CONAF Iași, Marian Abutoaiei, Tiberiu Stoian. Aceștia le-au împărtășit elevilor povești de succes din domeniul antreprenorial, subliniind provocările, dar și riscurile pe care le implică dezvoltarea unei afaceri. În deschidere au luat cuvântul inspectorul pentru activități educative extrașcolare Andreea Neculau, directorul Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi”, Neacșu Manuel, directoarea Colegiului Național, Elena Calistru.

Programul are drept scop descoperirea vocației și dezvoltarea educației antreprenoriale cu aplicabilitate practică în rândul elevilor de liceu, pregătindu-i să contribuie la un ecosistem antreprenorial durabil și competitiv. Educația antreprenorială devine o piesă esențială pentru formarea viitorului adult responsabil, inovator, capabil să identifice rapid resurse și oportunități. Prin intermediul acestui proces educațional, liceenii vor reuși să conecteze informațiile și cunoștințele acumulate în cadrul orelor de educație antreprenorială cu realitatea economică. Astfel, vor fi pregătiți să transforme ideile lor de afaceri în proiecte de succes, aducând beneficii atât pentru ei, cât și pentru comunitate. 

Peste 300 de elevi ai Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi” și la Colegiul Național din Iași sunt pe cale să adauge o nouă filă de cunoaștere și experiență în cartea lor de viață, prin participarea la orele de educație antreprenorială din cadrul programului ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”.

Următorul pas important la nivelul județului Iași îl constituie organizarea în premieră a competiției de planuri de afaceri ajunsă la cea de a doua ediție la nivel național „Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, o oportunitate crucială pentru liceeni care le permite să-și pună în practică cunoștințele și să-și dezvolte competențele antreprenoriale dobândite, consolidând astfel legătura dintre teorie și aplicațiile practice în lumea reală a afacerilor.

„A venit timpul ca Iașul să se alăture unui program – fenomen. Am demarat la Brăila cu un pilot care s-a transformat în numai două luni, într-un program național în 11 județe, cu o participare a peste 5.000 de elevi, dintre care 10% au depus proiecte muncite alături de profesorii lor.

Acest maraton nu este născut numai din dorința unei Românii antreprenoriale, dar și din nevoia tinerilor pentru o educație adaptată visurilor și nevoilor unei generații ce ne urmează.

Anul acesta vom include în caravana antreprenorială 23 de județe și până astăzi avem deja ore de educație antreprenorială în opt dintre acestea, în 22 localități. Peste 3.500 copii din 34 licee și 63 de antreprenori au luat deja startul pentru anul acesta și vă promit, că acest program va fi și mai mare! Am văzut la Iași, aceeași plusvaloare pe care o aduce culturii românești, transpusă în inițiative sustenabile remarcabile ce-și merită recunoaștere națională. Mulțumesc Inspectoratului Județean Iași și Primăriei Municipiului Iași pentru deschidere și susținere și tuturor elevilor și profesorilor, pentru minunata lor energie!” a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF

Andreea Neculau, inspector pentru activități educative extrașcolare ISJ Iași a declarat: ”Începutul lunii februarie aduce la Iași, prin Maratonul pentru Educație Antreprenorială o valoroasă comunitate de antreprenori, cu o agendă de activități de impact menite să creioneze povești de succes, să ofere lecții de viață, să reunească parteneri viabili de dialog și să contureze profilul unui antreprenor autentic. Elevii de la Colegiul Național Iași și de la Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Asachi” din Iași au avut ocazia de a primi și valorifica un bagaj informațional semnificativ oferit de invitați menit să contribuie la alegerea conștientă a parcursului profesional. Astfel, comunitatea educațională a binelui s-a îmbogățit prin activități în care a fost încurajat și șlefuit potențialul elevilor ieșeni. Multiplicarea activităților de interes pentru elevi va conduce atât la creșterea gradului de autocunoaștere și de motivare, cât și la asumarea conștientă a parcursului educațional și profesional.”

În prima ediție a Maratonului pentru Educație Antreprenorială, care s-a desfășurat timp de 150 zile, peste 5.000 de elevi au participat cu entuziasm la orele de educație antreprenorială din Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanța, Galați, Neamț, Timiș, Tulcea și din municipiul București, finalizate cu competiția care a desemnat cele mai bune planuri de afaceri, cu potențial și sustenabilitate.

Prima ediție a ”Maratonului pentru Educație Antreprenorială” a fost câștigată de proiectul CITY BREAK, o aplicație creată de o echipă de elevi a Colegiului Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila, coordonată de profesorul Paul Pruș, prezentată în concurs de Mario Vlaviano, și achiziționată de administrația locală.

Despre CONAF:

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai importantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 19 asociații, 27 sucursale și peste 5.500 de companii, peste 170.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”, Romanian Venture Forum și seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.