199
Roma, Italia, 25 Mai 2026
Asociația Villaggio Romeno – APS anunță lansarea proiectului cultural și educativ „Bunii și Răii din poveștile românilor”, un spectacol interactiv de teatru inspirat din basmele, mitologia și folclorul românesc. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și se va desfășura în perioada 15 mai – 30 august 2026 în regiunea Lazio (în localitățile Roma, Ostia, Albano Laziale și Civita Castellana), Italia, fiind dedicat copiilor români din diaspora și familiilor acestora. Valoarea finanțării obținute pentru implementarea acestui proiect este de 152.180,00 lei.
Proiectul răspunde unei nevoi reale de reconectare a noilor generații de români născuți în afara țării la patrimoniul cultural imaterial. Folosind metoda inovatoare a „Educației prin joc și teatru”, dezvoltată de Fundația Abracadabra și actorul Marian Râlea, spectacolul transformă micii spectatori în protagoniști activi.
Copiii vor urca pe scenă alături de personaje arhetipale precum Moșul Codrului, Sfânta Duminică, Muma Pădurii sau Zmeul, învățând prin cooperare și curaj că binele învinge întotdeauna. „Prin această confruntare simbolică dintre «buni» și «răi», copiii din diaspora învață că frica poate fi depășită, iar solidaritatea este o valoare esențială. Nu este doar un spectacol, ci o experiență de reconectare la rădăcini.” – Marian Râlea, coordonator artistic.
