Concertul de Anul Nou de la Sibiu

0

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) și Filarmonica de Stat Sibiu anunță programul Concertului de Anul Nou de la Sibiu, un eveniment devenit deja tradiție, aflat la cea de-a XV-a ediție.

Organizatorii invită publicul să se piardă în lumea captivantă a ritmurilor muzicale într-un spectacol grandios, ce va lumina noaptea trecerii dintre ani, sub tema sonoră – „Diamonds”. Într-o seară plină de farmec și rafinament, publicul va fi martorul unei reprezentații care îmbină strălucirea balurilor vieneze cu magnificul musical de pe Broadway.

Programul

Frumusețea și eleganța diamantelor vor fi redate în concert sub bagheta dirijorului austriac David Schlager. Acesta va conduce un program eclectic în care vor străluci soliștii – Ioana Turcu (flaut, România), Christiana Uikiza (voce, Austria) și Mike Mossessian (voce, Austria), alături de Ansamblul ICon Arts. Atmosfera  sincretică va fi completată de costumele strălucitoare ale dansatorilor Teatrului de Balet din Sibiu, a căror coregrafie este semnată de Aleisha Sibhoun Prodea (România). Aceștia sunt doar câțiva dintre artiștii care vor lumina scena în noaptea dintre ani. 

Atmosfera de poveste a muzicii clasice este rezervată celor care vor alege să se bucure de trecerea dintre ani la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu. Evenimentul se va desfășura în dublă reprezentație, începând cu orele 18:00, pe 31 decembrie 2023 și 1 ianuarie 2024. Biletele sunt disponibile pe entertix.ro, myticket.ro, dar și la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (telefon 0735.566.486).

„Întâmpinăm noul an într-un decor impunător în inima istorică a Sibiului, alături de public, interpreți apreciați și artiști desăvârșiți din țară și din străinătate, și ne bucurăm împreună de strălucirea, frumusețea și căldura muzicii.” – Sebastian Gheorghiu, organizator

Concertul de Anul Nou de la Sibiu, Ediția XV, este un eveniment organizat de Asociația Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) în parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu.

David Schlager 

Născut în Austria, David Schlager este un dirijor ce se distinge prin gestica elegantă și capacitatea de a captiva audiența. Născut în Leoben, el a studiat dirijatul și acompaniamentul la Universitatea de Muzică și Arte ale Spectacolului din Graz, avându-i ca profesori pe Martin Sieghart, Marc Piollet și Günter Fruhmann, iar în 2020, i s-a acordat premiul de onoare al universității.

Recent, a câștigat primul premiu la Concursul de Dirijat Blue Danube Opera, urmat de debutul său la Opera de Stat Stara Zagora (Bulgaria) cu „Tosca”. Cu doar o lună înainte, el a obținut locul al III-lea la renumitul Concurs Luigi Mancinelli din Orvieto (Italia), dirijând fragmente din „Un ballo in maschera”.

Succesul recent în competiții l-a adus în finala Concursului Internațional de Dirijat Ionel Perlea din Slobozia (România), unde s-a remarcat atât în repertoriul simfonic, cât și în cel de operă. Pe lângă locul al II-lea, a câștigat premiile speciale ale Operei din Craiova și ale Filarmonicii de Stat Sibiu.

Anterior, David Schlager a colaborat cu diverse orchestre, precum Orchestra Simfonică din Leipzig la Gewandhaus, Orchestra Josef Haydn, Orchestra Filarmonică a Tineretului din Viena, Orchestra Unită a Europei, Orchestra Filarmonică din Atena, precum și Orchestra Simfonică Pazardjik (Bulgaria), în urma unui concert de final de masterclass la Teatro Niccolini din Florența, unde dirijorul a atras atenția internațională.  

Repertoriul său vast, axat pe operă, se concentrează în mod special pe lucrări de Mozart, Verdi și Puccini. Printre momentele de vârf ale carierei lui Schlager se numără recenta producție a operetei „Zigeunerbaron” de Johann Strauss la Opera Română din Craiova, cu turnee în Germania, precum și spectacolul „Hänsel & Gretel” de Humperdinck pentru „Das Opernkarussell”.  

La vârsta de 21 de ani, s-a implicat în proiecte muzicale alături de artiști din țara sa natală, realizând interpretări pline de prospețime ale „Requiem-ului” de Mozart, „Oratoriului de Crăciun” de Bach și ale oratoriului „Elias” de Mendelssohn.

Aleisha Sibhoun Prodea 

Aleisha Sibhoun Prodea s-a născut în Auckland, Noua Zeelandă, și, încurajată de mama sa, a început să ia lecții de balet la vârsta de 4 ani. La 16 ani, Aleisha s-a mutat la Melbourne, Australia, pentru a se alătura Școlii Naționale de Balet a Australiei. Printre realizările ei se numără titlul de „Balerină a Anului” în Noua Zeelandă și câștigarea premiului „Sir John Logan Campbell Trust Ballet Award”.

După absolvirea cu Diplomă Avansată în Arte în Balet Clasic și primind titlul de „Dux” al anului său, ea a continuat să interpreteze roluri principale precum „Zobeide” (Scheherazade), „Aurora” (Frumoasa Adormită), „Medora” (Le Corsaire), „Myrtha, Regina Willis” (Giselle), „Fairy Godmother” (Cenușăreasa), „Snow Queen” (Spărgătorul de nuci), „Principal Girl” în „thres(h)old” de Matthew Thompson și ultimul ei rol, foarte iubit, „Sylph” (La Sylphide).

În anul 2008, s-a mutat în România, devenind una dintre primele dansatoare care s-au alăturat Teatrului de Balet Sibiu nou înființat. În timpul petrecut aici, a interpretat roluri de solistă în numeroase spectacole de balet, remontând repertoriul și realizând coregrafii originale, printre care se numără „Four Seasons” în 2013, prezentat de mai multe ori în România și Europa.

De asemenea, a călătorit în turnee cu compania în Coreea de Sud, China, Franța, Germania, Austria, Ungaria, Japonia, Cehia, Italia și numeroase orașe din România.

Christiana Uikiza 

Muzica și interpretarea Christianei Uikiza farmecă prin îmbinarea dintre forță și blândețe. Născută în România, Christiana are o voce unică, ce acoperă un registru extins de 7 octave, inclusiv registrul de flaut, completând perfect abilitățile sale de compoziție muzicală. 

Christiana și-a început studiile în copilărie cu ore de muzică clasică la vioară la vârsta de 5 ani, ulterior combinate cu instruire vocală clasică și rolul de solist în coruri, experiențe care i-au deschis orizonturile muzicale, făcând-o să exploreze muzica din toate epocile și continentele. Dragostea ei pentru diferite stiluri muzicale a determinat-o să experimenteze, interpretând totul, de la gospel, până la fado, blues și jazz alături de mari orchestre.

În calitate de muzician profesionist, a jucat în roluri principale în musicaluri la Zagreb și a avut propria trupă de jazz. A ajuns în finala versiunii croate a „Pop Idol” și a avut un hit pe locul 1 în topurile croate. Christiana a început să compună muzică pentru producții de teatru avant-garde, a colaborat și a cântat alături de multe nume mari din scena europeană de jazz și, în cele din urmă, s-a concentrat pe scrierea și interpretarea propriilor ei creații muzicale.

Despre Filarmonica de Stat Sibiu

Filarmonica de Stat Sibiu, instituție muzicală de prestigiu, cu o istorie îndelungată, reprezintă un bastion cultural și artistic în inima Transilvaniei. Fondată în 1949, cu scopul de a promova și prezerva bogăția patrimoniului muzical, Filarmonica de Stat Sibiu s-a impus ca un pol de excelență în interpretarea muzicii clasice și contemporane. Instituția își propune să ofere publicului său o varietate bogată de concerte, spectacole și evenimente muzicale de înaltă calitate. Cu o misiune dedicată promovării artei muzicale, Filarmonica Sibiu contribuie activ la educarea și cultivarea aprecierii pentru muzică în rândul comunității sibiene și a celor din jur. Filarmonica de Stat Sibiu a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, conferit de E.S. dl. Klaus Iohannis, Președintele României.

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică, care de aproape 3 decenii contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, atât pe plan național, cât și internațional. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice. Asociația creează oportunități de afirmare dedicate tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari.

Proiectele UCIMR 

UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente.

Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum CellEast, The Jazz Cave, ICon Arts, precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creației, găzduind proiecte artistice interculturale precum Rezidența Transilvanica sau coproducția româno-albaneză inspirată din mitologie, Ana și Rozafa. Prin intermediul proiectelor transfrontaliere precum Romanian Music Society in Japan, asociația oferă expunere și mobilități naționale și internaționale artiștilor la început de drum și experimentați.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.