Lui Claudiu i se spune și Dinți. A fost la pușcărie, a ieșit de la pușcărie. S-a anturat cu Studiourile Ferentari. Acum joacă în spectacole de teatru, își spune povestea, ca să îi ajute pe alții să nu facă greșelile lui. Îl puteți vedea în spectacolul Soare cu Dinți, în cadrul festivalului CALEIDO, care are loc între 27 noiembrie – 1 decembrie la Timișoara. Se povestește că e foarte bun.
interviu realizat de Andrei Crăciun
Cine e Claudiu Dumitrescu? Cum a ajuns la teatru? Și cum s-a anturat cu Studiourile Ferentari și cu domnul Ionuț Oprea?
Claudiu Dumitrescu sunt eu și mi se mai spune Dinți. Am crescut în ghetourile din Ferentari, unde am primit educație, îngrijire și nutriție de calitate. Gluma la o parte, am două clase, un tată de care nu știu nimic, o nepoțică superbă de numai trei ani care are leucemie și multe amintiri de care vreau să mă descotorosesc.
Cu domnul Ionuț, m-am întâlnit prima dată prin 2015, la Clubul de Educație Alternativă, unde o parte din prietenii mei mergeau să facă cu el cursuri de Teatru. M-am dus și eu acolo din curiozitate, și am rămas, fiindcă pentru prima dată în viața mea cineva mi-a zis și mie „bravo, bă.”
Care a fost povestea deținutului Claudiu Dumitrescu? Cum și de ce?
Pe scurt, multe lipsuri, multă stradă, multe droguri, puțină școală. Am ajuns la pușcărie pentru că am făcut rău cuiva. Nu îmi caut scuze, îmi caut doar liniștea și un loc în lume. Dacă se poate, un loc de muncă, nu unul cu verdeață. Pe lângă asta, mă interesează să fac tot ce pot ca povestea mea să îi ajute și pe alții.
Și cum e astăzi cetățeanul reabilitat Claudiu Dumitrescu?
Astăzi, cetățeanul din mine e confuz. A aterizat după aproape 4 ani într-o lume diferită, în care trebuie să-și găsească locul. Muncesc la un spațiu de evenimente ca debarasator, repet la Teatru și încerc să-mi refac viața socială.
Ce înseamnă teatrul în viața lui Claudiu Dumitrescu? Care e rolul teatrului într-o comunitate? Care ar trebui să fie?
Pe mine Teatrul mă ajută să înțeleg mai bine lumea. Mă pune în contact cu un alt gen de oameni, cu alte preocupări față de cei cu care am fost eu obișnuit. Cititul textului mă relaxează și mă pune în fața unor cuvinte care mă fac să gândesc. Nu știu ce e Teatrul pentru alții, dar pentru mine a fost confirmarea că și eu sunt bun la ceva, că am și eu ceva bun de dat lumii.
De ce să vină un tânăr din Timișoara astăzi, în 2023, să vadă Soare cu Dinți? Ce vrea să ne spună autorul?
Pe mine mă interesează să-mi spun povestea și fiecare să facă ce vrea cu ea. Eu mă expun acolo cu toate, bune, rele, dar adevărate. Nu caut milă, dar îmi doresc ca tinerii care mă văd, să știe că drumul meu are doar două finaluri sigure: moartea de tânăr sau pușcăria. Restul – noroc chior. Și părinții să știe că un copil trebuie să fie iubit și îngrijit, indiferent de situație.
