PENNY prelungește până în 2028 parteneriatul cu Federația Română de Fotbal

0

PENNY România continuă angajamentul față de fotbalul românesc și anunță prelungirea parteneriatului cu Federația Română de Fotbal până în 2028, ca sponsor al tuturor celor 19 echipe naționale.

În acest moment, PENNY este sponsor al tuturor naționalelor de fotbal ale României și furnizor de produse proaspete pentru toate echipele de fotbal aflate sub egida Federației.

Daniel Gross, CEO PENNY România:Fotbalul ne unește și ne bucurăm să ducem mai departe parteneriatul cu FRF. Fotbalul este despre persverență, pasiune și dedicare, valori pe care încercăm să le dezvoltăm cât mai mult în echipa PENNY. În 2015, ne-am luat angajamentul de a susține fotbalul românesc. În 2021, am lansat SuporteRO, prima și singura marcă proprie dedicată suporterilor. 8 ani mai târziu, ne continuăm promisiunea și devenim sponsorul tuturor celor 19 echipe naționale ale României. În același timp, continuăm să fim furnizor de produse proaspete pentru toate acestea.”

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a completat: „De 8 ani formăm o echipă foarte bună cu PENNY. Ne bucurăm că avem alături de noi un partener de încredere, foarte implicat și care susține pe termen lung proiectele pe care le avem în desfășurare, în calitate de sponsor al tuturor echipelor naționale și de furnizor de produse proaspete pentru jucătorii acestor echipe.”

În baza parteneriatului, PENNY este sponsorul celor 19 echipe naționale aflate sub egida Federației Române de Fotbal: Echipa Națională a României, Echipa Națională de Fotbal Feminin, Echipa U21, Echipa U20, Echipa U19, Echipa U18, Echipa U17, Echipa U16, Echipa U15, Echipa U19 Fotbal Feminin, Echipa U18 Fotbal Feminin, Echipa U17 Fotbal Feminin, Echipa U16 Fotbal Feminin, Echipa U15 Fotbal Feminin, Echipa de Fotbal pe plajă, Echipa de Futsal, Echipa de e-Football, Echipa de nevăzători și Echipa Olimpică de Fotbal a României.

Noua gamă de articole sportive de la PENNY

De asemenea, în perioada 7 iunie – 8 august 2023, PENNY începe o nouă campanie de loializare cu acumularea de puncte bonus, în cadrul căreia clienții pot achiziționa produse în ediție specială din gama de articole sportive SuporteRO la prețuri preferențiale, cu o reducere de 50%. Prin această campanie, PENNY continuă alături de Salvați Copiii programul „Pune o porție în plus la masă”, menit să ofere o masă caldă zilnică copiilor din Centrul educațional Târgoviște. Cu fiecare produs achiziționat, clienții contribuie la dezvoltarea unui pachet de servicii educaționale și sociale dedicat sprijinului acestor copii.

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 340 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2023 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.