SONDAJ: Ce te împiedică și ce te motivează să cumperi de la producători locali?

by WWF Romania

În spatele produselor locale sunt oameni care încă speră

Într-o dimineață de vară, într-un solar de legume dintr-un sat românesc, termometrul arată peste 50 de grade. Florile de roșii cad înainte să apuce să lege rod. În altă parte, un fermier pornește tractorul nu ca să muncească pământul, ci ca să ducă apă animalelor de sus, de pe pășune – zilnic, tone întregi. Mai la deal, fructele se coc toate deodată, prea repede, iar oamenii nu mai apucă să le strângă. Ordinea firească a anotimpurilor pare că s-a pierdut.

Așa arată, pe scurt, ultimii ani pentru mulți fermieri locali.

Am ascultat poveștile a 36 dintre ei. Nu sunt cifre, sunt oameni. Unii cresc legume, alții animale, alții albine sau fructe. Majoritatea au ferme mici, de familie și agricultura este principala sursă de venit. Muncesc cu mâinile lor, cu puțin ajutor și cu multă încăpățânare. Iar aproape toți spun același lucru, fiecare în felul lui: e din ce în ce mai greu.

Seceta, valurile lungi de caniculă și arșiță, grindină neașteptată, dăunători mai mulți, mai aprigi – „cum n-au mai fost”, lipsa apei, solurile obosite și fânețe uscate, dispariția polenizatorilor – toate se adună. Munca nu mai poate să urmeze regulile vechi, cunoscute și bine stăpânite. Recoltele sunt mai mici, mai imprevizibile, uneori compromise complet. Ce nu se pierde în camp, la grădină, se pierde la vânzare: prețuri mici, piață nesigură, chiar lipsa canalelor de desfacere, concurență cu produse ieftine din import. Mulți fermieri spun că sprijinul real lipsește, iar lanțul de la fermă la furculiță e acum prea lung și prea nedrept pentru cei mici.

Și totuși, când îi întrebi dacă vor mai face agricultură peste 5 -10 ani, cei mai mulți răspund: „da”. Nu pentru că ar fi ușor. Nu pentru că ar fi sigur. Dacă îi rogi să se gândească la întreg sectorul de agricultură românesc, părerile tind să meargă spre zona negativă: în viitor vor rămâne doar fermele mari, activitatea se va industrializa și mai mult, se va tehnologiza și depersonaliza și mai mult, puterea se va concentra mai mult în rândul câtorva actori, produsele locale vor dispărea odată cu producătorii mici. Dar ei momentan continuă.

Pentru pământ. Pentru animale. Pentru gustul adevărat. Pentru ideea că mâncarea nu e doar marfă, ci legătură între oameni și între generații.

Aici intrăm și noi în acțiune.

De fiecare dată când alegem ce cumpărăm și de unde cumpărăm, alegem ce fel de agricultură susținem și ce fel de societate ne dorim. Dacă mai vrem fermieri locali peste 10 ani. Dacă mai vrem alimente cu gust și care diferă în funcție de zonă și de sezon. Dacă mai vrem sate vii și natură, nu doar câmpuri cu monoculturi infinite și tratate chimic și zone deșertificate.

Te invităm să participi la sondajul nostru despre accesul la produse locale: răspunde la cele 3 întrebări scurte – durează 3 minute.

Nu e doar despre obiceiurile tale de consum – ce te împiedică și ce te motivează să cumperi de la producători, ci despre viitorul acestor oameni care, în ciuda tuturor greutăților actuale, încă ies dimineața în câmp sau în grădină și speră că munca lor contează și că produsele lor sunt apreciate.

SONDAJ

You may also like

Leave a Comment