Sărbătorile acestea alege un cadou care durează!

by WWF Romania

E timpul când alegem cadouri și când ne gândim cu drag la cei din jurul nostru. E timpul bilanțurilor și al faptelor bune. E cel mai bun moment să te gândești la tine și la cei dragi ție. Și să-ți oferi un cadou de care să te bucuri ani buni de-acum înainte.

Fiindcă un abonament la natură este un gest de responsabilitate pentru acum și pentru viitor. Este garanția că, datorită ție, natura va continua să ne bucure cu frumusețea și bogăția sa.

Ce face abonamentul tău la natură? Probabil costă cât abonamentul TV (sau mai puțin), dar susține noi episoade din fabulosul show al naturii, de care te vei bucura tu și generațiile viitoare. El ne ajută să continuăm proiectele de succes pe care le-am derulat până acum. Dacă îți povestim doar despre comunitatea bear smart de la Băile Tușnad, pe care noi, WWF-România, împreună cu autoritățile și comunitatea din localitate am inițiat-o acum trei ani și care acum a devenit un model de coexistență cu fauna sălbatică apreciat în întreaga lume și preluat deja în alte localități din țară, Râșnov fiind una din ele, suntem siguri că înțelegi cât este de important să te abonezi chiar azi!

Și deja știi că proiectele noastre în sprijinul biodiversității și al comunităților sunt multe și extrem de importante, de aceea avem nevoie de susținerea ta.

Alege să te abonezi chiar azi! Și astfel, vei susține comunitățile bear smart, lupta împotriva tăierilor ilegale, dar și Orfelinatul de urși, repopulările cu sturioni, soluțiile bazate pe natură, grupurile locale vulnerabile și multe alte acțiuni menite să protejeze biodiversitatea.

Donează lunar!

Îți mulțumim că alegi să fii alături de natură și să-i dăruiești sezonul următor!
Îți urăm sărbători frumoase și un an nou în armonie cu natura și cu tot ce-i în jurul tău! 

You may also like

Leave a Comment