316
Evenimentul are loc în perioada 20-22 mai 2026, la Centrul de Vizitare al Parcului Natural Vânători Neamț.
Tema ediției din acest an, „Connected by Nature”, pune accent pe legătura dintre oameni și natură și pe nevoia de colaborare între comunități, instituții și organizații pentru protejarea patrimoniului natural comun.
Pe 21 mai, programul cuprinde un tur ghidat al Centrului de Vizitare, prezentări tematice, lansarea albumului „Ținutul Zimbrului”, o vizită în Grădina Zoologică „Dragoș Vodă” și un tur al Mănăstirii Neamț.
În perioada 20-22 mai 2026, Parcul Natural Vânători Neamț găzduiește evenimentele dedicate Zilei Europene a Parcurilor 2026, cu tema „Connected by Nature”. Manifestările se desfășoară la Centrul de Vizitare al parcului și reunesc reprezentanți ai administrațiilor de arii protejate, ai autorităților centrale și locale, alături de parteneri din mediul neguvernamental. Evenimentul oferă un cadru de dialog despre conservarea biodiversității, educație pentru natură și colaborare interinstituțională.
Trei zile dedicate ariilor protejate
Ziua principală a evenimentului, 21 mai, începe cu un tur ghidat al Centrului de Vizitare al Parcului Natural Vânători Neamț, unul dintre cele mai moderne din România. Se vor pune în evidență noutățile expoziției, noua machetă de zimbru în mărime naturală, Colțul tradițiilor, Colțul artiștilor și sala de educație care, alături de cele realizate anterior, completează expoziția interactivă completă, astfel încât vizita la Centrul de Vizitare devine o experiență de cunoaștere profundă a naturii, a istoriei și a culturii din Ținutul Zimbrului.
Manifestările continuă cu un cuvânt de bun-venit susținut de Maria Petrariu, primarul comunei Vânători-Neamț, urmat de alocuțiuni ale reprezentanților Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, ai Consiliului Județean Neamț și ai Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC).
Programul de dimineață cuprinde o sesiune de prezentări dedicate tematicii Zilei Europene a Parcurilor și bunelor practici din ariile protejate:
Bogdan Papuc, Asociația de Ecoturism din România, Conservare, educație și turism în Parcul Natural Vânători Neamț
Sebastian Cătănoiu, Parcul Natural Vânători Neamț, după 20 de ani
Viorel Roșca, Conservarea biodiversității și moștenirii culturale, primordială pentru reușita unui management participativ în Parcul Național Munții Măcinului
Alin Mos, Comunitățile locale din Parcul Natural Apuseni și influența asupra peisajului
