Două zile de dialog interregional la București: Promovarea economiei circulare și  reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin prevenirea generării deșeurilor,  reutilizare, reciclare și tratare 

by Echipa RomaniaPozitiva

La finalul lunii noiembrie cea de-a cincea întâlnire interregională din  cadrul proiectului european CLEAR CITIES va avea loc la București. Organizat de Agenția pentru  Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI), partener de proiect în cadrul consorțiului interregional,  evenimentul va reuni partenerii de proiect și reprezentanți ai administrațiilor publice locale, experți și  stakeholderi regionali într-un format complex ce îmbină dezbateri, transfer de bune practici și vizite de studiu  în domeniul economiei circulare și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră

Participanții, reuniți sub umbrela cooperării europene grație programului Interreg Europe, vor petrece  2 zile în capitala României, acolo unde vor interacționa cu stakeholderii români în cadrul vizitelor de  studiu și vor avea ocazia să observe cum 2 dintre primăriile de sector ale Municipiului București se  raportează la managementul deșeurilor și cum se poziționează un actor local din mediul privat ca lider  național în industria de reciclare a aluminiului. Totodată, se va prezenta și un raport privind starea  mediului din Municipiul București care va ilustra atât provocările cu care se confruntă capitala în ceea ce  privește efectele generate de deșeuri, cât și oportunitățile pe care regiunea le poate valoririfica. 

O secțiune esențială a evenimentului va fi workshop-ul tematic de schimb de bune practici, privind conceptele de reutilizare, reciclare și tratare, care va pune în prim-plan soluții reale pentru transformarea  modului în care comunitățile gestionează deșeurile. Experți din Gothenburg, Gijón, Apeldoorn, Burgas,  Ljubljana și Asti vor împărtăși experiențe și modele funcționale care acoperă întregul lanț al economiei  circulare: de la planurile de prevenire, la proiecte de reutilizare, sisteme moderne de colectare separată și  soluții inovatoare pentru tratarea deșeurilor. 

De fiecare dată când suntem gazde căutăm să punem regiunea București-Ilfov pe harta dialogului european  și să învestim această ocazie cu oportunitatea de promovare a patrimoniului cultural și urban al capitalei,  consolidând imaginea Bucureștiului ca destinație deschisă, inovatoare și conectată la tendințele și  prioritățile europene. Datorită celor 10 proiecte Interreg Europe pe care le implemenăm în regiune, peste  100 de persoane au descoperit orașul București, fapt care ne onorează, dar ne și obligă, alături de factorii  de decizie relevanți, să contribuim continuu la menținerea Bucureștiului ca un spațiu conectat, prietenos cu  locuitorii săi și competitiv la nivel european. Prin CLEAR CITIES ne asumăm rolul de catalizatori ai  schimbării, facilitând dialogul între administrație, mediul academic, mediul de afaceri și societatea civilă,  pentru a susține o viziune comună asupra viitorului Bucureștiului ca oraș care integrează inovația cu  responsabilitatea față de mediu, reduce treptat amprenta de carbon și se aliniază la obiectivele europene în  materie de climă și energie, declară Daniel Popescu, Șef DDAP-ADRBI. 

Despre proiect 

CLEAR CITIES (Promoting Carbon-Less Urban Waste management policies for sustainable, safe, and resilient cities), finanţat  prin Programul Interreg Europe (obiectiv de politică 2 „O Europă mai verde”, obiectiv specific „Economie circulară”) este un  proiect dezvoltat în parteneriat de către 7 parteneri din 7 ţări ale Uniunii Europene, cu scopul de a îmbunătăți politicile  referitoare la decarbonizarea managementului deșeurilor urbane şi dezvoltarea unor măsuri inovatoare în domeniu, contribuind  astfel la diminuarea gazelor cu efect de seră (GES) din orașe și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. Valoarea totală a  proiectului este de 1.789.465 euro, din care valoarea bugetului Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov este de  224.680 euro (179.744 euro finanţare FEDR şi 44.936 euro contribuţia proprie din surse publice).

You may also like

Leave a Comment