De la expertiză la intervenție: cum ajunge cunoașterea din teorie în teren

by WWF Romania

La Băile Tușnad s-a încheiat ieri trainingul cu participare internațională de formare a echipelor de intervenție pentru prevenirea și combaterea incidentelor cauzate de ursul brun.

Timp de două zile, la Băile Tușnad, prima localitate Bear Smart din România, avut loc un training dedicat celor desemnați să intervină în situații legate de urși. În contextul în care gestionarea eficientă a conflictelor dintre oameni și animalele sălbatice are nevoie de un cadru legislativ solid, dar și de resurse de cunoaștere actualizată în mod constant, dublată de experiență practică, inițiativa s-a dovedit binevenită. Acțiunea a fost organizată cu sprijinul WWF-Adria și WWF-România, în parteneriat cu Asociația Project Bag și Primăria Băile Tușnad, într-un exemplu concret de colaborare între organizații, instituții și comunitate pentru soluții de coexistență funcționale pe termen lung.

Evenimentul a adus laolaltă reprezentanți ai autorităților locale din județele Brașov, Harghita și Neamț, medici veterinari cu experiență în intervenții asupra animalelor sălbatice, dar și studenți ai USAMV București și ai Universității din Zagreb. Schimbul de experiență a fost facilitat de specialiști din Croația, recunoscuți pentru expertiza lor în gestionarea carnivorelor mari. S-au alăturat practicieni din sectorul ONG, implicați activ în protecția animalelor, precum și jurnaliști interesați de subiect, într-un semnal îmbucurător pentru o mai bună înțelegere în comunicarea către public acestui subiect de interes.

Învățare din experiență și practică în teren

Pe parcursul celor două zile, participanții au explorat protocoalele și modelele de intervenție utilizate în diferite țări din Europa de Sud-Est, inclusiv din fosta Iugoslavie, Albania și România.

Un element esențial al trainingului a fost componenta practică: participanții au avut ocazia să exerseze tehnici de intervenție în teren, de la tranchilizare și alungare, până la monitorizare și prelevare de probe biologice. Aceste exerciții sunt vitale pentru dezvoltarea unor intervenții eficiente și responsabile, care să contribuie atât la siguranța oamenilor, cât și la bunăstarea animalelor.

AICI mai multe informatii.

You may also like

Leave a Comment