Importul de energie electrică a crescut cu aproape 57% în primele 4 luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, în contextul în care cererea este în creștere, iar producția internă nu este suficientă. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), în perioada ianuarie – aprilie 2024 consumul de energie electrică a depășit 12,7 milioane kWh, în timp ce producția totală, cumulată din toate sursele, s-a situat la 9,32 milioane kWh. Diferența, de aproape 3,4 milioane kWh, a fost importată.
Un nou record al importului a fost atins pe 16 iulie – 2.332 MW importați instantaneu.
„Aceste cifre sunt numai pentru primele 4 luni ale anului, când consumul nu înregistrează niveluri maxime. Dacă ne uităm la cifrele din zilele caniculare, de exemplu, pe 16 iulie, la ora 20:56, România a avut o nevoie de energie de 2.332 MW, pe care i-a importat. Este un nou record în ceea ce privește importul de energie în ultimii ani. Singura soluție pentru a evita blocaje este creșterea producției, atât la nivel macro, prin investiții guvernamentale, cât și micro, prin încurajarea consumatorilor casnici să devină prosumatori. Chiar și în acest caz, capacitatea rețelelor de distribuție este limitată și numai soluțiile de stocare a energiei vor fi utile în perioade de vârf de consum”, a declarat Dan Tudose, specialist în soluții de energie regenerabilă și fondatorul e-acumulatori.ro.
Cererea de sisteme de panouri fotovoltaice a crescut cu 30% în primele 6 luni.
Cererea de sisteme de panouri fotovoltaice a crescut cu aproape 30% în primele 6 luni ale acestui an, raportat la aceeași perioadă din 2023. Proprietarii de locuințe continuă să fie interesați de statutul de prosumator, în contextul în care prețul energiei se menține ridicat, în timp ce investiția într-un sistem fotovoltaic a scăzut considerabil.
„Așteptăm cu mare interes programele de finanțare pentru capacitățile de stocare și de producție atât de necesare pentru persoane fizice, dar și juridice. Prețurile pentru sistemele fotovoltaice, atât conectate la rețea, cât și independente, sunt la un nivel foarte avantajos. Iar reducerea facturilor de energie și independența energetică sunt singurele soluții pe care le avem la îndemână în acest context climatic”, a adăugat Dan Tudose.
Totodată, crește numărul solicitărilor pentru sisteme cu capacități superioare, ceea ce înseamnă că producția individuală se va majora și mai mult. „Dacă înainte standardul era pentru sisteme de 5 kW, acum primim din ce în ce mai multe solicitări pentru sisteme de până la 10 kW, deci cu o putere dublă”, a precizat reprezentantul e-acumulatori.ro.
Soluțiile de stocare a energiei sunt singurele viabile în perioade de consum de vârf.
Bateriile pentru stocarea energiei electrice produse din surse regenerabile sunt deja o necesitate, iar autoritățile trebuie să urgenteze adoptarea Legii privind aprobarea OUG nr. 32/2004, care instituie obligativitatea instalării de baterii de stocare de către prosumatorii actuali și viitori. În prezent, legea a fost retrimisă spre reexaminare în Parlament.
„Este o lege bună, dar trebuie să vină cu măsuri de sprijin în special pentru cei care au instalat deja sisteme fotovoltaice. Bateriile sunt destul de scumpe și reprezintă investiții care nu au fost luate în considerare, inițial, de prosumatori. Sperăm ca aceasta să intre în vigoare cât mai curând și să fie avantajoasă pentru toate părțile implicate – prosumatori, statul român și furnizorii de sisteme”, a precizat Dan Tudose.